Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Traian Băsescu: Gândindu-mă la Boc, Blaga, Falcă, se rupe sufletul în mine să-i văd comasați pe liste comune cu PSD

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 21 februarie 2024 Etichete: , ,

Traian Băsescu critică formarea alianței PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, fostul președinte al României a subliniat că în spatele acestei decizii se ascund interesele personale ale liderilor celor două partide. În plus, el s-a declarat dezamăgit de foștii colegii din PDL, ajunși acum să candideze alături de foștii adversari social-democrați. 

Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal vor forma o alianță pentru alegerile europarlamentare, în ciuda faptului că fac parte din familii politice europene diferite. Alegerile europarlamentare vor avea loc odată cu cele locale, în data de 9 iunie. De asemenea, cele două partide au stabilit că alegerile prezidențiale se vor desfășura în luna septembrie, iar cele parlamentare pe 8 decembrie.

Nu toate lumea consideră corectă această decizie. Pe lângă liderii partidelor de opoziție, care teoretic ar avea cel mai mult de pierdut, și Traian Băsescu critică vehement decizia anunțată miercuri seară de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

„Nu aș discuta despre legalitate, las specialișii de la CCR să se pronunțe. Vă rog să mă credeți că, gândindu-mă la Boc (n.r. – Emil Boc), Blaga (n.r. –  Vasile Blaga), Falcă (n.r. – Gheorghe Falcă), se rupe sufletul în mine să-i văd comasați pe liste comune cu PSD. Asta e viața și politica. Este păcat că ne jucăm de-a democrația. Are multe jocuri care se pot face, dar are și rigori. Alegerea președintelui, alegerea parlamentarilor, primarilor, înseamnă elemente de rigoare, care să nu se amesteci. Ce înțelege electoratul care merge la locale și europarlamentare… Nu cred că alegerile astea au ceva moral în ele, au doar interese. Nu este vot liber, este vot calculat. Românii vor fi duși într-un sistem politic astfel încât nimic să nu se schimbe. Dar se va schimba. Să ai candidați comuni între PNL, în care este Boc, Blaga, Falcă și mulți alții, cu PSD mi se pare ireal. Mi se pare că nu e posibil să ai liste comune”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea PLUS.

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Bușcă

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW