Foștii șefi ai Spitalului Județean Suceava, puși sub acuzare de procurori
Fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava au fost puși sub acuzare de procurorii de la Parchetul…
Fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava au fost puși sub acuzare de procurorii de la Parchetul…
Directorul Spitalului Judeţean Suceava susține că situația de la unitatea spitalicească s-a îmbunătățit și că în curând va putea să…
După ce, joi, conducerea Spitalului Județean din Suceava a fost reîncredințată unei echipe civile, coordonatorul echipei de medici militari, Ionel…
Conducerea Spitalului Județean din Suceava a fost reîncredințată, joi, unei echipe civile. Până astăzi unitatea medicală a fost condusă de…
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seară, peste două zile va reveni o conducere civilă la Spitalul Județean Suceava,…
Ionel Oprea, generalul chirurg care face parte din managementul militar al Spitalului Județean de Urgență Suceava, este acuzat de şeful…
Papa Francisc a făcut o donație către statul român care conține mai multe materiale medicale, dar și cinci ventilatoare pulmonare…
Decesul numărul 198 a adus doliu în domeniul sănătății. Marți un ambulanțier în vârstă de 53 de ani de la…
Ionel Oprea, generalul chirurg numit trimis la Suceava pentru a prelua conducerea Spitalului Județean de Urgență a declarat, luni seara,…
Personalul medical din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava va intra în carantină instituționalizată, conform anunțului noului coordonator…