Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Un psiholog al Jandarmeriei a scris într-un document că noul virus nu poate afecta grav jandarmii | Reacția instituției

By Robert Madaianu , in Justitie , at 27 martie 2020 Etichete: , , ,

Un document întocmit de un psiholog din cadrul Jandarmeriei stipulează că noul coronavirus nu poate avea urmări grave asupra jandarmilor. Psihologul susține că aceștia fac parte din categoria celor asupra căruia virusul are efecte minore. Jandarmeria susține că documentul a fost întocmit de un psiholog al unei subunități din București.

În ciuda riscului ridicat de infectare, jandarmii nu trebuie să manifeste nicio reținere în îndeplinirea misiunilor și trebuie să fie conștienți că fac parte din categoria persoanelor asupra cărora, potrivit cercetărilor științifice efectuate, infectarea lor cu virusul are efecte minore, comparabile cu o răceală fără efecte majore asupra stării generale de sănătate, dacă nu există boli grave asociate”, a scris psihologul în document. (FOTO 1)

FOTO 1 – documentul întocmit de psiholog

Potrivit unor surse, au fost dispuse verificări pentru a se stabili în ce condiții a fost scris documentul.

Jandarmeria: Suportul psihologic este absolut necesar

Într-o reacție pentru mainnews.ro, reprezentații Jandarmeriei susțin că documentul a fost întocmit de psihologul unei subunități din Capitală și că scopul acestuia este de a ajuta jandarmii implicați în criza COVID-19.

Materialul respectiv a fost întocmit de unul dintre psihologii unei subunități a D.G.J.M.B. și transmis jandarmilor care încadrează respectiva subunitate, în scopul asigurării suportului psihologic, atât de necesar în această perioadă.

Menționăm că jandarmii, alături de celelalte efective ale M.A.I., participă și desfășoară misiuni în scopul limitării răspândirii infecției cu noul virus, fiind direct expuși riscurilor.

În astfel de situații suportul psihologic este absolut necesar și orice modalitate de încurajare, informare și asistență este esențială.

Precizăm, totodată, că, în exercitarea actului profesional, psihologii militari beneficiază de independență profesională iar răspunderea pentru conținutul materialelor de suport le revine în totalitate”, susține Jandarmeria.

Polițiștii ar fi fost amenințați cu dosare

Potrivit unui alt document, de această dată al Poliției Sectorului 2, agenților li s-ar fi transmis că vor avea dosar penal dacă vor refuza să participe la misiuni acuzând lipsa măștilor. Și în acest caz au fost dispuse verificări pentru a se vedea dacă documentul este autentic, potrivit unor surse. Mainnews.ro a solicitat un punct de vedere și de la Poliția Capitalei, însă instituția nu a răspuns, până în prezent.

FOTO 2 – presupusul document al poliției

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/surse-un-psiholog-al-jandarmeriei-a-scris-intr-un-document-ca-noul-virus-nu-poate-afecta-grav-jandarmii-reactia-institutiei/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 40365 additional Information to that Topic: mainnews.ro/surse-un-psiholog-al-jandarmeriei-a-scris-intr-un-document-ca-noul-virus-nu-poate-afecta-grav-jandarmii-reactia-institutiei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/surse-un-psiholog-al-jandarmeriei-a-scris-intr-un-document-ca-noul-virus-nu-poate-afecta-grav-jandarmii-reactia-institutiei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/surse-un-psiholog-al-jandarmeriei-a-scris-intr-un-document-ca-noul-virus-nu-poate-afecta-grav-jandarmii-reactia-institutiei/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW