Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Senatul a votat ridicarea imunității lui Florin Cîțu în dosarul achiziției de vaccinuri

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 29 noiembrie 2023 Etichete: , , ,

Miercuri, parlamentarii urmează să voteze dacă îi vor retrage imunitatea fostului premier Florin Cîțu, actual senator, în contextul acuzațiilor de abuz în serviciu în dosarul privind achiziția de vaccinuri anti-COVID în perioada pandemiei. În cadrul Comisiei juridice, unde Cîțu a fost audiat în dimineața aceasta, s-a înregistrat un vot unanim în favoarea ridicării imunității.

Dimineața aceasta, Cîțu a fost supus audierii în Comisia Juridică, iar aceasta va transmite plenului punctul său de vedere, care va decide dacă aprobă sau respinge cererea de ridicare a imunității.

Ședința plenului Senatului a început la ora 12.00.

UPDATE 13.45

Plenul Senatului a aprobat, cu 90 de voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abțineri, renunțarea la imunitatea senatorului PNL Florin Cîțu, în conformitate cu solicitarea formulată de Parchetul General referitoare la dosarul achiziției de vaccinuri din perioada pandemiei. Grupurile parlamentare au anunțat în ședința plenară că vor vota în favoarea renunțării la imunitate.

Ora 13.18

Dezbaterile s-au încheiat. A început procedura de vot secret, cu bile.

 

Ora 12.50

Ion Mircescu (USR): „Noi vom vota pentru ridicarea imunității parlamentare așa cum am votat întodeauna când au venit astfel solicitări din partea procurorilor(…) Avem nevoie de transparență maximă, transparență pe care domnul Vlad Voiculescu a cerut-o încă din 2021. El a cerut desecretizarea ședinței de Guvern în care s-a luat decizia, iar desecretizarea este în pixul domnului Ciolacu. Guvernul a avut 2 opțiuni în acel moment: puteam să luăm 4% din totalul vaccinurilor puse la dispoziție sau să fi luat 2%. Voi v-ați fi asumat atunci să luați doar 2% din totalul de vaccinuri și să riscați să moară oameni?Lăsăm justiția să-și facă treaba și USR va vota pentru încuviințarea urmării penale.”

 

Ora 12.40

Lucian Romașcanu (PSD): „Istoria l-a propulsat pe domnul Cîțu în cea mai înaltă funcție în administrația statului român, funcție pe care a luat-o pe persoană fizică și care a venit a pachet cu o aroganță imensă, cu autosuficiență care nu putea fi combătută în niciun fel. Toate decizile dumnelui erau perfecte, nu lua nicioadată prizonieri, totul era lapte și miere. Da a fost cea mai cumplită pandemie dar ce ce poate fi mai trist pentru o țară decăt să aibă la cârma de a salva oamenii pe cel mai incompetent premier pe care l-a avut România în trecutul mai recent. Este vorba de un miliard plus TVA. E mult domnule(…)

Este și un moment al adevărului pentru cavalerii dreptății din parlament. Colegii din USR, care… sigur, un demers corect la care ne-am alăturat – Fără penali în funcții publice. Fără penalii voștri, ai noștri nu sunt chiar așa penali, pentru că s-ar fi putut ca procurorul să fie antivaccinist… Este o piruetă care în fața alegătorilor dvs vă va descalifica definitiv. Este evident că justiția trebuie să-și facă datoria. De ce e bună numai câteodată și e proastă altădată? Va trebui să explicați alegătorilor dvs”.

Ora 12.32

Florin Cîțu: „Mi-am îndeplinit corect atribuțiile pe care le-am avut cu respectarea legislației în vigoareFlorin Cîțu „Au trecut trei ani de la pandemie. Omenirea era supus unei situații fără precedent. Totul era sub semnul ipotezelor, nu existau date concrete . Un virus care a închis planeta. România a făcut fața acestui virus cu spitale slab echipate(…) În acest context complicat am pus pe primul plan sănătatea românilor. Eram conștient că orice decizie voi lua va fi pusă sub semnul întrebării. Îmi asum că România a făcut ceea ce trebuia să fac. Mi-am îndeplinit corect atribuțiile pe care le-am avut cu respectarea legislației în vigoare”.

Știre inițială

Joia trecută, DNA a solicitat aprobarea Parlamentului și a Președinției pentru a începe urmărirea penală în cazul fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în legătură cu achiziția de vaccinuri anti-COVID în timpul pandemiei. Potrivit comunicatului oficial al DNA, cei trei sunt acuzați că au procurat în exces, față de cantitatea necesară, peste 52,8 milioane de doze de vaccin Pfizer și Moderna, cu o valoare de peste un miliard de euro.

Luni, Florin Cîțu a afirmat că va solicita colegilor săi din partid să voteze pentru renunțarea la imunitatea sa parlamentară, adăugând că nu are intenția să demisioneze nici din partid, nici din grupul parlamentar.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii