Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Șapte polițiști, cercetați disciplinar și penal după ce o femeie a fost omorâtă de soțul ei, deși aceasta avea ordin de protecție

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 11 februarie 2020 Etichete: , , , , ,

Șapte polițiști din Chitila sunt cercetați disciplinar, trei dintre aceștia sunt cercetați penal, după ce un bărbat și-a ucis soția, deși aceasta avea un ordin de protecție.

Decizia a fost luată la finalul unei anchete interne efectuate de Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, care a constatat faptul că agresorul încălcase de mai multe ori ordinul de protecție, iar soția acestuia ar fi cerut ajutorul oamenilor legii.

”Structura Control Intern a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de şapte poliţişti din oraşul Chitila. Totodată, trei poliţişti dintre aceştia fac obiectul cercetărilor într-un dosar penal, constituit ca urmare a acestor verificări”, a transmis, marţi, IPJ Ilfov.

Ancheta internă a fost demarată după ce, vineri, un bărbat din Chitila și-a înjunghiat mortal soția, în timp ce copiii lor, o fată și un băiețel de trei și cinci ani dormeau în altă cameră. Aceștia se aflau în proces de divorț.

Polițiștii au constatat că acesta avea emis din data de 18.12.2019 de către Judecătoria Buftea un ordin de protecție, pe care, însă, îl încălcase de mai multe ori, iar femeia ar fi apelat la polițiști.

Inquam Photos/ Cornel Putan

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *