Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cum explică judecătorii condamnările grele dintr-un dosar de răsunet cu retrocedări ilegale: Intervenții la nivel înalt și documente aprobate fără justificare

By Matthew Garvey , in Analize & Investigatii Justitie Politic Stirile zilei , at 11 aprilie 2021

Omul de afaceri Horia Simu, condamnat la 6 ani de închisoare în primă instanță într-un dosar vizând corupția de la ANRP, a intervenit pe lângă persoane ce dețineau funcții de conducere la nivelul mai multor instituții importante ale statului român pentru a obține despăgubiri supraevaluate ale unui teren din Constanța, se arată în motivarea obținută de Main News.

Horia Simu a fost acuzat de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dare de mită, cumpărare de influență și spălare de bani.

Obţinerea de catre inculpatul Horia Simu a acestor despăgubiri nelegale s-a datorat intervenţiilor făcute de acesta direct, prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale, ori prin intermediul unor persoane ce ocupau diverse funcţii de conducere în cadrul Ministerului Mediului, Administraţiei Prezidenţiale sau Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat pe lângă autorităţile implicate în procedura de retrocedare, respectiv Primăria Municipiului Constanţa, Prefectura Judeţului Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervenţii care au avut ca finalitate, pe de o parte, urgentarea soluţionării dosarului de despăgubire, iar, pe de altă parte, soluţionarea favorabilă a acestuia, prin acordarea de despăgubiri care nu i se cuveneau”, se arată în document

În plus, Curtea de Apel București susține că omul de afaceri era conștient că încalcă legea pentru a obține sume fabuloase în urma despăgubirii și arată că, în 2008, mai obținuse despăgubiri record de peste 128 de milioane de euro, tot prin supraevaluarea unui teren.

„E bine dacă nu ții minte. Nu ți-a cerut nimeni nicio ilegalitate”

Din interceptările efectuate de anchetatori, unul dintre martori recunoaște că a intervenit pe lângă viceprimarul Constanței de atunci, Decebal Făgădău.

Se poate constata faptul ca, în momentul în care martorul FĂGĂDĂU DECEBAL i-a spus că nu-şi mai aduce aminte („Despre ce-i vorba, că eu chiar nu ştiu nimic? Eu ţin minte doar că tu ai venit la mine şi mi-ai zis că o cunoştinţă are nişte probleme. Nişte probleme…are două dosare vechi”), martorul PARA LORANT s-a arătat încântat că acesta nu-şi mai aminteşte „…[…]…e bine dacă nu ţii minte …[…]…”, sugerându-i să declare cu prilejul unei eventuale audieri că nu a comis vreo ilegalitate şi că nu i-a fost promis ceva la schimb („PARA LORANT: Eu zic că e bine dacă nu ţii minte şi oricum nici eu nu ţin minte dacă…chiar nici eu n-am ce să spun aici. Eu nu ţin minte nimic. Nu ţi-a cerut nimeni nicio ilegalitate, nu ţi-a promis nimeni, nimic…ceva la schimb”)”, potrivit documentului consultat de Main News.

Dosarul, aprobat fără justificare

Deși membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ședința din 26.05.2011, fie au amânat dosarele de despăgubire pentru discuții cu evaluatorul, fie au trimis dosarele pentru reevaluare, au aprobat în unanimitate dosarul 22804/FFCC, arată judecătorii Curții de Apel București.

Raportul de evaluare depus la dosarul 22804/FFCC/2010, prin care erau cerute despăgubirile pentru terenul din Constanța, conținea numeroase elemente contradictorii în legătură cu situația juridică a terenului, poziționarea acestuia, dar și vicii de legalitate.

Aceasta exercitare diferita a atributiilor de catre inculpati poate fi explicata de faptul că beneficiarii reali ai dosarului nr. 22804/FFCC/2010 erau SIMU HORIA, MOLDOVEANU DANIEL ANDREI, consilier în administraţia prezidenţială, sau DORIN COCOS, persoana cu conexiuni politice la cel mai inalt nivel in partidul de guvernamant de la acea vreme”, a precizat sursa citată.

Ulterior, omul de afaceri Horia Simu le-a transmis anchetatorilor că a cedat 25% din drepturile litigioase către Andrei Moldoveanu, pentru a interveni pe lângă funcționarii Primăriei Constanța, Prefecturii Constanța, dar și ANRP, implicați în procedura de retrocedare și acordare de despăgubiri.

Din perspectiva laturii subiective, forma de vinovăţie cu care inculpatii au acţionat este cea a intenției indirecte, acestia prevăzând rezultatul faptelor lor, şi, deşi nu au urmărit prejudicierea bugetului statului, au acceptat posibilitatea producerii lui. 
Vinovăţia inculpaţilor membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, rezultă din modul discreţionar în care au acţionat în cadrul şedinţei din 26.05.2011 când au incalcat dispoziţiile art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 si, pentru motive identice, în cazul unor dosare au hotărât trimiterea la reevaluare, iar în cazul altora, au aprobat raportul de evaluare”, arată instanța.

Prejudiciu de 7 milioane de euro

Judecătorii au stabilit un prejudiciu de 7.715.000 euro, reprezentând diferența de evaluare dintre raportul întocmit, avizat și aprobat de inculpați și raportul de expertiză întocmit în timpul urmăririi penale.

Având în vedere că, în intervalul de timp scurs, moneda naţională a suferit o depreciere semnificativă, va admite acţiunea civilă
formulată şi, in baza art. 25 C.p.p., va obliga, în solidar, pe inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Savu Florentina, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Teodorescu Cătălin Florin, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George, Marko Attila Gabor, Simu Horia şi Dima Alin Horaţiu, la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent lei la data
plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulata
conform art. 25 alin. 3 C.p.p”, mai arată judecătorii Curții de Apel București.

Condamnările din primă instanță

Curtea de Apel București a dispus o primă sentință în unul dintre dosarele vizând corupția de la ANRP, mai mulți inculpați fiind condamnați la închisoare cu executare. Judecătorii au decis ca inculpaţii să achite prejudiciul de 7.715.000 euro. DNA susţine că Horia Simu ar fi obţinut despăgubiri supraevaluate ale unui teren din Constanţa.

Omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani și 4 luni, iar fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, a primit o pedeapsă de 6 ani și 3 luni. Sentința nu este definitivă. Fostul deputat Cătălin Teodorescu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, iar fostul parlamentar  Marko Attila-Gabor la 5 ani de detenție, sentința fiind contopită cu alte decizii. Evaluatorul Alin Dima a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni, fiindu-i interzise drepturile de a fi ales în funcţii publice şi de a exercita profesia de expert – evaluator.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/cum-explica-judecatorii-condamnarile-grele-dintr-un-dosar-de-rasunet-cu-retrocedari-ilegale-interventii-la-nivel-inalt-si-documente-aprobate-fara-justificare/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: mainnews.ro/cum-explica-judecatorii-condamnarile-grele-dintr-un-dosar-de-rasunet-cu-retrocedari-ilegale-interventii-la-nivel-inalt-si-documente-aprobate-fara-justificare/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *