Regulament nou pentru parcările publice din București / Ce trebuie să știe șoferii
Noul regulament pentru parcările publice din Capitală a intrat în vigoare luni, 15 august. Astfel, bucureștenii care parchează în zonele aflate în administrarea Primăriei Capitalei vor fi amendați, dacă nu plătesc parcarea sau nu dețin un abonament.
Mai exact, este vorba de regulamentul votat încă din 2019, privind tarifele practicate de Compania Municipala Parking București S.A.
Regulamentul se referă exclusiv la locurile de parcare trasate cu linie albastră, în număr de 12.190, în zona centrală și în jurul acesteia, potrivit viceprimarului general al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
De menționat că în zona în care se găsesc locurile de parcare desenate cu albastru există și rezidenți, astfel că persoanele care locuiesc în zonă pot să își achiziționeze un abonament pentru rezidenți. Astfel, cine dorește să își și rezerve un loc, va trebui să scoată din buzunare între 7.000 și 10.000 de lei pe an, în funcție de zonă.
Personele care parchează pe locurile marcare cu albastru, fără să dețină un abonament sau fără a plăti parcarea, vor fi sancționate cu 200 de lei. Ulterior, dacă șoferul respectiv își lasă mașina acolo, roțile autoturismului vor fi blocate și mașina poate fi chiar și ridicată, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan miercuri, 10 august, la Digi24
Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii), după cum a menționat edilul.
Potrivit Companiei Municipale Parking București, contravaloarea locului de parcare poate fi achitată şi prin aplicaţia Parking Bucureşti.
„Prin Parking Bucuresti App puteti achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-va cardul bancar sau prin SMS la numarul 7458. Ramane, insa, valabila si alternativa de plata cu cash in toate parcajele gestionate de Compania Municipala Parking Bucuresti S.A.”, a transmis sursa citată.
Totodată, aplicația poate fi folosită și pentru găsirea unui loc de parcare cât mai apropiat de destinația aleasă cât și pentru locurile libere.
Zonele de tarifare
ZONA 0
Aria delimitată de străzile: Piața CA Rosetti – Str. Tudor Arghezi – Str. Dr. Dimitrie G Gerota – Str. Jean Louis Calderon – Strada CA Rosetti – Bdul. Nicolae Bălcescu – Str. Ion Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Str. Halelor – Piața Unirii – Bdul. Unirii – Bdul. Mircea Vodă – Str Matei Basarab – Bdul. Hristo Botev – Piața CA Rosetti
ZONA 1
Aria cuprinsă între ZONA 0 și străzile:
Piața Francofoniei – Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – Bdul. Geniului – Sos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Bdul. Mihail Kogălniceanu – Str. Vasile Pârvan – Str. Berzei – Str. Gării de Nord – Piața Gării de Nord – Calea Griviței – Sos. Nicolae Titulescu – Bdul. Banul Manta – Bdul. Ion Mihalache – Str. Aviator Popișteanu – Bdul. Expoziției – Str. Parcului – Str. Tipografilor – Sos. București_Ploiești – Bdul. Aerogării – Str. Nicolae G Caranfil – Bdul. Beijing – Bdul. Mircea Eliade – Calea Floreasca – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bdul Pache Protopopescu – Sos. Mihai Bravu – Str. Traian Popovici – Calea Dudești – Bdul. Octavian Goga – Str. Nerva Traian – Bdul. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bdul. Mărășești – Piața Libertății – Str. Mitropolit Nifon – Piața Regina Maria – Bdul. Libertății – Piața Francofoniei
ZONA 2
Aria cuprinsă între ZONA 1 și limita administrativă a municipiului București.
Tarifele pe zone
Potrivit regulamentului din 2019, tarifele sunt următoarele:
CITEȘTE ȘI: Nicuşor Dan: Niciun angajat al Primăriei nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 18111 additional Info on that Topic: mainnews.ro/regulament-nou-pentru-parcarile-publice-din-bucuresti-ce-trebuie-sa-stie-soferii/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/regulament-nou-pentru-parcarile-publice-din-bucuresti-ce-trebuie-sa-stie-soferii/ […]