JustitieStirile zilei

Cum argumentează CCR decizia prin care lovește în DNA și DIICOT: Două direcții specializate la cel mai înalt nivel nu pot fi compuse din procurori aflați la început de carieră

Curtea Constituțională a României (CCR) susține că reducerea vechimii pentru numirea procurorilor la DNA și DIICOT creează o situație paradoxală, argumentând că cele două direcții specializate la cel mai înalt nivel ierarhic nu pot fi compuse din procurori aflați la început de carieră, a căror vechime nu le permite promovarea în funcția de procuror la parchetul de pe lângă tribunal. 

„În consecință, vechimea efectivă în funcție pentru aceste numiri trebuie să fie cel puțin aceeași cu cea necesară pentru accederea în funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, explică CCR, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

CCR arată că DNA și DIICOT sunt direcții specializate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție învestite cu instrumentarea unor cauze de o complexitate ridicată.

„Reperul pentru stabilirea condiției de vechime necesare accederii la funcția de procuror în cadrul direcțiilor specializate este cea stabilită pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atât sub aspectul naturii vechimii (efectivă), cât și sub cel al temporalității sale (10 ani), astfel că, în niciun caz, standardul numirii în funcție nu poate fi inferior celui al promovării în funcție la nivelul antereferit”, potrivit CCR.

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu modificările legislative privind reducerea vechimii minime de la 10 la 7 ani pentru accederea procurilor la DNA și DIICOT.

Sub aspect extrinsec, sesizarea instanței supreme privea neconstituționalitatea actului normativ în întregime, prin raportare la prevederile referitoare la principiul bicameralismului, întrucât, susțin judecătorii ÎCCJ, forma adoptată de Senat, camera decizională, modifică substanțial obiectul de reglementare, configurația și conținutul legii adoptate de Camera Deputaților.

„Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate prin prisma încălcării principiului bicameralismului, Curtea a reținut că propunerea legislativă inițiată reglementa modificarea și completarea atât a Legii nr.303/2004, cât și a Legii nr.304/2004(…)Curtea a constatat că nu sunt încălcate prevederile art.61 alin.(2) și art.75 din Constituție cu referire la principiul bicameralismului”, potrivit Curții Constituționale.

CITEȘTE ȘI: BREAKING Lovitură pentru DNA și DIICOT. CCR a declarat neconstituționale modificările legislative privind reducerea vechimii minime pentru accederea procurorilor – SURSE

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button