Reacția lui Florin Gardoș, în urma noilor dezvăluiri privind zborurile lui Ciolacu cu avioane Nordis: „Avem ceva în comun. Amândoi zburăm în concediu pe banii mei”

Aflat în concediu în Maldive, fostul fotbalist Florin Gardoș, păgubit de gruparea Nordis, l-a taxat pe Marcel Ciolacu, după ce publicația Recorder a dezvăluit miercuri alte două zboruri efectuate de premier cu aeronave închiriate de firma lui Vladimir Ciorbă.
„După ce am văzut ultimele dezvăluiri ale celor de la Recorder (link în comentarii) am ajuns la concluzia că eu și Marcel Ciolacu avem ceva în comun. Amândoi zburăm în concediu pe banii mei”, a scris fostul fundaș al echopei naționale, Florin Gardoș, care a plătit 850.000 de lei drept avans pentru două apartamente, pe care însă nu le-a primit.
Premierul Marcel Ciolacu a efectuat alte două zboturi cu avioane închiriate de firma Nordis, implicată într-un imens dosar de corupție, diferite de cele despre care a scris G4Media în toamna anului trecut, relatează publicația Recorder. Cele două noi zboruri cu avioane private închiriate de Nordis au avut loc tot în 2022, iar la bord s-au aflat, alături de Ciolacu, apropiați ai acestuia, precum nepotul său, Sorina Docuz, Alfred Simonis și Sorin Grindeanu.
Primul zbor dezvăluit de Recorder a avut loc pe 9 martie 2022, cu un avion privat al companiei Țiriac Air, un business jet Gulfstream G200, închiriat de firma Nordis Travel, și avea destinația Timișoara. Conform documentelor publicate de jurnaliști, la bordul aeronavei s-au urcat în București Vladimir Ciorbă, George Ivan (apropiat al lui Ciorbă), Marcel Ciolacu și nepotul său, Mihai Ciolacu.
La Timișoara, avionul a făcut doar o escală pentru a se urca și alți pasageri: Sorin Grindeanu și fiul său, alături de Alfred Simonis. Destinația finală a fost Madrid. Deși publicația nu cunoaște motivul călătoriei în capitala spaniolă, jurnaliștii menționează că în seara de 9 martie s-a jucat meciul de fotbal dintre Real Madrid și PSG, Marcel Ciolacu declarând în trecut că este fan al echipei spaniole. Pasagerii s-au întors în București următoarea zi, pe 10 martie 2022.
Un alt zbor privat pe care premierul nu l-a făcut public a avut loc în perioada 18-21 august 2022, când acesta a mers la Nisa, alături de Vladimir Ciorbă, Monica Huyadi, Ion Bejeriță și Sorina Docuz, tot cu avion închiriat de Nordis. Documentele aflate în posesia Recorder arată că, la retur, avionul privat s-a întors la București cu mai mulți pasageri.
Ciolacu: „Am plătit politic pentru acest lucru”
Contactat de Recorder, premierul Ciolacu nu a negat aceste deplasări, însă a susținut că nu a comis nicio infracțiune.
„Capitol închis în viața mea. Am explicat public și am dovedit că nu am beneficiat de niciun serviciu fără să plătesc. Chiar dacă este un aspect care privește viața mea privată, am considerat necesar să explic fiind candidat pentru funcția de președinte. Am plătit politic pentru acest lucru. Nu există fapte penale. După cum bine cunoașteți, din bani publici am zburat doar la economic”, a transmis Ciolacu, într-un mesaj pe WhatsApp.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, în libertate
Înalta Curtea de Casație și Justiție a hotărât vinerea trecută eliberarea fostei deputate PSD, Laura Vicol. Soțul acesteia, patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, a fost plasat sub control judiciar, la fel și frații Poștoacă.
Fosta președintă a Comisiei Juridice este acuzată printre altele că ar fi retras în mod ilegal fonduri din conturile firmei Nordis, încasați ca avans pentru construirea unor apartamente.
Cu acei bani Vicol și-ar fi achiziționat mai multe bunuri de lux, în special haine și genți, și și-ar fi plătit patru operații estetice. Potrivit procurorilor, aflată în Dubai, Vicol ar fi cheltuit în doar două zile suma de 454.000 de lei din conturile Nordis. Prejudiciul total în acest caz este estimat la 195 milioane de euro.
DIICOT efectuează cercetări în acest dosar pentru comiterea infracțiunilor de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.