Rareș Bogdan critică programul de guvernare al USR: Dacă nu ai sprijin politic, rămâne o simplă declarație de intenție
Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, a afirmat luni, 18 octombrie, pentru Main News, că programul de guvernare propus de Cabinetul Cioloș rămâne „o simplă declarație de intenție”, întrucât liderul USR nu se poate baza pe o majoritate parlamentară.
„Eu nu înțeleg, sincer, de ce Dacian (n.r. Dacian Cioloș) se duce în Parlament dacă nu are un sprijin. E un politician cu mare experiență. Nu înțeleg de ce nu a venit cu o majoritate parlamentară pentru a avea sprijin politic. În momentul ăsta, dacă nu ai sprijin politic, orice program de guvernare rămâne o simplă declarație de intenție”, a declarat Rareș Bogdan, pentru Main News.
Prim-vicepreședintele PNL consideră că programul de guvernare propus de USR nu este „serios”.
„Singurul program de guvernare serios e cel pe care l-am făcut împreună cu ei în decembrie și la care am lucrat serios luni de zile și l-am adoptat prin munca unei echipe din care au făcut parte oameni din PNL și din USR. Au fost săptămâni în care am lucrat la Vila Lac la acel program pentru a compatibiliza anumite măsuri din cele 2 programe ale partidelor care au trecut prin alegeri”, a precizat prim-vicepreședintele liberalilor.
Europarlamentarul susține, în schimb, că programul de guvernare al Cabinetului Cîțu, aprobat la finalul anului 2020 în cadrul coaliției PNL-USR-UDMR, a fost derulat cu succes, menționând că agențiile de rating Moody’s și Standard and Poor au transmis vineri că rating-ul de țară al României, din punct de vedere economic, este „stabil”.
„Lumea e mai puțin atentă la nuanțele astea, dar pentru Bloomberg și investitorii care caută piețe internaționale contează extrem de mult, inclusiv cum ne împrumutăm de pe piețele externe, pentru că o facem la alte costuri, la alte dobânzi, sunt lucruri foarte importante. Faptul că cele 2 agenții de rating ne-au îmbunătățit indicii este tocmai datorită succesului programului de guvernare pe care noi îl derulăm în continuare cu brațele amputate”, a spus Rareș Bogdan.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/rares-bogdan-critica-programul-de-guvernare-al-usr-daca-nu-ai-sprijin-politic-ramane-o-simpla-declaratie-de-intentie/ […]