Tuesday, June 28, 2022
Jurnalism corect


Rareș Bogdan critică programul de guvernare al USR: Dacă nu ai sprijin politic, rămâne o simplă declarație de intenție

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 18 octombrie 2021

Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, a afirmat luni, 18 octombrie, pentru Main News, că programul de guvernare propus de Cabinetul Cioloș rămâne „o simplă declarație de intenție”, întrucât liderul USR nu se poate baza pe o majoritate parlamentară.

Eu nu înțeleg, sincer, de ce Dacian (n.r. Dacian Cioloș) se duce în Parlament dacă nu are un sprijin. E un politician cu mare experiență. Nu înțeleg de ce nu a venit cu o majoritate parlamentară pentru a avea sprijin politic. În momentul ăsta, dacă nu ai sprijin politic, orice program de guvernare rămâne o simplă declarație de intenție”, a declarat Rareș Bogdan, pentru Main News.

Prim-vicepreședintele PNL consideră că programul de guvernare propus de USR nu este „serios”.

Singurul program de guvernare serios e cel pe care l-am făcut împreună cu ei în decembrie și la care am lucrat serios luni de zile și l-am adoptat prin munca unei echipe din care au făcut parte oameni din PNL și din USR. Au fost săptămâni în care am lucrat la Vila Lac la acel program pentru a compatibiliza anumite măsuri din cele 2 programe ale partidelor care au trecut prin alegeri”, a precizat prim-vicepreședintele liberalilor.

Europarlamentarul susține, în schimb, că programul de guvernare al Cabinetului Cîțu, aprobat la finalul anului 2020 în cadrul coaliției PNL-USR-UDMR, a fost derulat cu succes, menționând că agențiile de rating Moody’s și Standard and Poor au transmis vineri că rating-ul de țară al României, din punct de vedere economic, este „stabil”.

Lumea e mai puțin atentă la nuanțele astea, dar pentru Bloomberg și investitorii care caută piețe internaționale contează extrem de mult, inclusiv cum ne împrumutăm de pe piețele externe, pentru că o facem la alte costuri, la alte dobânzi, sunt lucruri foarte importante. Faptul că cele 2 agenții de rating ne-au îmbunătățit indicii este tocmai datorită succesului programului de guvernare pe care noi îl derulăm în continuare cu brațele amputate”, a spus Rareș Bogdan.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT Care sunt prioritățile Guvernului USR. Programul de guvernare al Cabinetului Cioloș

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW