PSD sprijină demersul USR PLUS și AUR de demitere a Guvernului Cîțu
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a anunțat luni, 20 septembrie, că social-democrații vor depune propria moțiune de cenzură, în cazul în care Curtea Constituțională a României (CCR) va da dreptate Guvernului în scandalul moțiunii depusă de USR PLUS și AUR.
„Vom invita celelalte formaţiuni politice să o semneze şi să vină să o voteze alături de noi”, a declarat Radu Oprea, în cadrul unei conferințe de presă, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, citat de Agerpres.
În cazul în care CCR va declara constituțională moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR, PSD o va vota în Parlament, a precizat purtătorul de cuvânt al social-democraților.
În plus, în acest caz, PSD va sprijini demersurile din Birourile permanente reunite ale Parlamentului pentru ca tentativa de demitere a Guvernului Cîțu să ajungă să fie votată în plen, a adăugat Radu Oprea.
CITEȘTE ȘI: PSD, prima reacție după ce Liviu Dragnea a anunțat înființarea unui nou partid
Context
Anunțul social-democraților vine în contextul în care au fost acuzați de blat cu tabăra din PNL care îl susține pe Florin Cîțu, după ce mai multe încercări de stabilire a calendarului moțiunii de cenzură au fost blocate în Birourile permanente reunite, întrucât PSD a absentat la ședințe.
În plus, social-democrații au votat cot-la-cot cu liberalii să se aștepte decizia CCR înainte de votul asupra moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.
Reamintim că Florin Cîțu a cerut Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, argumentând că semnăturile strânse de parlamentarii USR PLUS și AUR nu ar fi conforme și că Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, nu a comunicat moțiunea Executivului, în ziua în care a fost depusă.
CCR a stabilit că sesizarea premierului va fi judecată pe 28 septembrie, la trei zile de la Congresul PNL.
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/psd-sprijina-demersul-usr-plus-si-aur-de-demitere-a-guvernului-citu/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 96022 more Info on that Topic: mainnews.ro/psd-sprijina-demersul-usr-plus-si-aur-de-demitere-a-guvernului-citu/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/psd-sprijina-demersul-usr-plus-si-aur-de-demitere-a-guvernului-citu/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/psd-sprijina-demersul-usr-plus-si-aur-de-demitere-a-guvernului-citu/ […]