Probleme la Podul de la Brăila: Mai multe șuruburi, prinse doar de formă – VIDEO
Problemele se țin lanț la Podul suspendat de la Brăila, inaugurat de un alai de politicieni în urmă cu două luni. După ce asfaltul pe unele porțiuni s-a deformat – problemă pusă de ministrul transporturilor pe lipsa restricțiilor de circulație în zilele caniculare -, un cetățean a descoperit că mai multe șuruburi din parapetele nu erau prinse deloc sau nu erau strânse.
Imaginile publicate pe Tik Tok au făcut rapid înconjurul internetului în România.
În urma apariției acestora, constructorul Webuild a demarat verificarea celor 100.000 de șuruburi în care sunt prinse parapetele montate pe Podul de la Brăila. Conform unui comunicat de presă transmis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dintre cele 35.000 de șuruburi verificate în prima zi, au fost identificate aproximativ 70 de șuruburi „slăbite”.
„Operațiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR. Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut din nou constructorilor Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila să ia în serios contractul și să se asigure că lucrările sunt executate profesionist. El le-a atras atenția că podul va fi recepționat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR. Directorul General al CNAIR a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului”, a transmis CNAIR.
Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila
Podul suspendat are lungimea de 1.974 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489 si 364 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Podul va asigura legătura rutieră între Brăila și Tulcea.
Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legatură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Laţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,7 metri. Calea pe pod va avea 22 metri şi va fi alcatuită din patru benzi de circulaţie de câte 3,5 metri laţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 metri laţime, două acostamente de 1,5 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,8 m fiecare.
Date contract:
Constructor: Asocierea Astaldi – IHI Infrastructure System
Valoarea contractului: 2,375 miliarde de lei fără TVA
Sursa de finanțare: Fonduri europene (POIM) și cofinanțare cu bugetul de stat
Durata: 12 luni proiectare și 36 de luni execuție
Garanție: 10 ani
Data emiterii ordinului pentru proiectare: 2 martie 2018
Data emiterii ordinului pentru execuție: 21 decembrie 2018.
Comentarii