Prețul unui metru cub de lemn de foc, plafonat la 500 de lei
Coaliţia de guvernare a decis, în şedinţa de luni, 19 septembrie, plafonarea prețului pentru un metru cub de lemn de foc la 500 de lei, dar şi interzicerea exportului, potrivit unor surse politie, citate de News.ro.
Amintim că Ministerul Mediului a anunțat joi, 15 septembrie, că pregătește un act normativ pentru plafonarea prețului lemnului utilizat pentru încălzire. Prețul ar urma să fie plafonat timp de 6 luni.
„În urma deciziei Coaliției de guvernare de joi, 15 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea prețului lemnului și al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului”, a anunțat atunci instituția.
Ministrul de resort, Tánczos Barna, preciza că peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc.
„În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum și a perspectivelor pe termen scurt și mediu, constatăm o serie de creșteri artificiale ale prețurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire. În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate.
Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetățeni riscă să devină victimele unor creșteri de preț nejustificate, în situații speciale și pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină și să blocheze posibilitatea apariției unor astfel de situații.
În prezent, specialiștii noștri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp”, a declarat ministrul Tánczos Barna, citat într-un comunicat al ministerului.
Foto: Inquam Photos / Tudor Costache
Comentarii