Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele Iohannis: România înregistrează o revenire economică peste așteptări

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 5 noiembrie 2021

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, 5 noiembrie, că România înregistrează o revenire economică peste așteptări. Totodată, el a avertizat că există riscul ca scumpirile recente să antreneze, în continuare, o spirală inflaționistă cu efecte semnificative în plan economic și social.

Șeful statului a mai susținut că situația economică și socială trebuie gestionată cu responsabilitate, astfel încât să poată fi controlată criza sanitară. Pandemia de COVID-19 generează în continuare anumite rezerve privind evoluțiile economice, potrivit președintelui.

„Cea mai recentă prognoză plasează România, în 2021, pe primele locuri în privința creșterii economice, prin estimarea actuală de 7,4%”, a mai arătat Iohannis.

Mesajul șefului statului vine cu prilejul celei de-a XXIX-a ediții a Topului Național al Firmelor Private, eveniment organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Redăm principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

-Astăzi ne regăsim într-o situație economică și socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate și prudență, astfel încât să putem controla criza sanitară, să asigurăm redresarea economică și stabilitatea financiară.

-Este un semn bun faptul că economiile își revin, după un an de scădere abruptă, în 2020. Cea mai recentă prognoză plasează România, în 2021, pe primele locuri în privința creșterii economice, prin estimarea actuală de 7,4%. Însă pandemia, care se dovedește un fenomen de durată și profund, generează în continuare anumite rezerve privind evoluțiile economice.

-România înregistrează, în prezent, o revenire economică peste așteptări, însă nu putem face abstracție de unele dezechilibre macroeconomice în creștere, cum sunt cele externe, dar și de alte îngrijorări generate de contextul actual.

-Pe lângă criza sanitară, traversăm în prezent și o criză energetică. Creșterile fără precedent ale prețurilor la energie electrică, gaze naturale și carburanți au deja consecințe importante asupra cetățenilor și mediului de afaceri, în principal asupra întreprinderilor mici și mijlocii, dar și asupra industriei mari.

-În aceste condiții, are loc intensificarea inflației, care prin ritmul de 6,3% din septembrie deja depășește dublul proiecțiilor de la începutul anului. Și există riscul ca scumpirile recente să antreneze, în continuare, o spirală inflaționistă cu efecte semnificative în plan economic și social.

-Tocmai de aceea, situația trebuie tratată cu maximum de responsabilitate și seriozitate, pentru a nu spori instabilitatea și lipsa de predictibilitate pe care societatea și mediul de afaceri le resimt deja.

-Un prim pas a fost deja făcut în direcția atenuării impactului crizei energetice, prin promulgarea legii de aprobare a schemei de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale. Printre beneficiarii măsurii se află acum și întreprinderile mici și mijlocii, dar și furnizorii de servicii sociale.

-Acesta este un bun exemplu de cooperare a partidelor responsabile din Parlament, care au ales să lase deoparte orgoliile politice și să susțină formule de acțiune în sprijinul întreprinzătorilor. Întrebarea este dacă acest exemplu poate fi extins și replicat în continuare, pentru că economia nu așteaptă, iar întreprinzătorii nu mai pot avea răbdare.

Puteți citi integral declarațiile lui Klaus Iohannis aici.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW