Monday, October 3, 2022
Jurnalism corect


Președintele Iohannis a promulgat legea pentru desfiinţarea Secției Speciale

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 11 martie 2022

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 11 martie, decretul pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală.

Şeful statului a promulgat legea după ce Curtea Constituţională a respins, săptămâna aceasta, sesizările de neconstituţionalitate depuse, după adoptarea proiectului în Parlament, de către USR şi AUR.

USR i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea de desfiinţare a SIIJ propusă de Cătălin Predoiu, înainte de emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, care urmează să fie publicat în 19 martie.

USR a atacat la CCR proiectul care prevede desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Magistraţilor, atrăgând atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii.

Anterior, USR a sesizat Comisia de la Veneţia printr-o solicitare făcută de parlamentarul Iulian Bulai, reprezentantul USR la APCE.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW