Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Petiție adresată Sinodului BOR pentru „unitatea creștinilor în celebrarea Paștelui”

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 aprilie 2023

Adrian Papahagi, profesor în cadrul Universității Babeș Bolyai, a transmis către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și către Adunarea Națională Bisericească o petiție privind celebrarea Sărbătorilor Pascale la aceeași dată cu creștinii catolici și protestanți. Printre semnatari se numără mai mulți intelectuali de seamă, cum sunt filosoful Andrei Pleșu și poeta Ana Blandiana.

„Tocmai am trimis către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și către Adunarea Națională Bisericească o scrisoare deschisă privind dezideratul unității creștinilor în celebrarea Paștelui. (…) Naționalismul religios (profund neortodox și necreștinesc), afectele antioccidentale, calculele politice, sau încremenirea în calendare desuete nu trebuie să stea în calea bunului simț și a dreptei credințe (adică a Ortodoxiei postniceene), care ne cer să sărbătorim în unitate Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, a scris Adrian Papahagi, pe pagina sa de Facebook.

Discuțiile privind celebrarea Sărbătorilor Pascale în același timp cu Biserica Catolică, după calendarul gregorian, au reînceput în urmă cu câteva săptămâni. Patriarhia Română susține de principiu ideea, însă reprezentanții instituției susțin că acest lucru presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe și decizia unui viitor Sinod pan-ortodox.

„Posibilitatea și dorința sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină au rațiuni și justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, așa cum este și firesc, așa cum a fost și dorința constantă a Sfinților Părinți ai Bisericii creștine primare. Soluționarea acestei probleme, care nu este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe și decizia unui viitor și necesar Sinod pan-ortodox”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Concordanța între Apus și Răsărit privind sărbătorirea Paștelui, consfințită prin Conciliu ecumenic de la Niceea din 325 a luat sfârșit odată cu adoptarea în 1582 a calendarului gregorian, menită să îndrepte calendarul iulian.

Potrivit crestinortodox.ro, în catolicism și în protestantism a fost primită reforma gregoriana a calendarului, după care se calcula și data Sărbătorilor Pascale, pe când practica ortodoxa a păstrat vechiul calendar în această privință.

Începând cu data de 1 octombrie 1924, în urma recomandărilor transmise în conferința de la Constantinopol, Biserica Ortodoxă Română a stabilit celebrarea Sărbătorilor Pascale la aceeași dată ca Biserica Catolică, după calendarul gregorian

Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă din Macedonia). În aceste condiții, în spiritul unității ortodoxe, în 1927 BOR a decis să revină asupra deciziei, stabilind celebrarea Paștelui după calendarul iulian.

Lista semnatarilor: 

Teodor Baconschi (ambasador, scriitor, București),
Adrian Papahagi (profesor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – inițiatori
Ana Blandiana (scriitoare, președinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, București)
Andrei Pleșu (profesor, președintele Fundației New Europe, București)
Anca Vasiliu (profesor și cercetător științific, Sorbonne Université/ENS/CNRS, Paris)
Daniel David (psiholog, profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj)
Monica Pillat (scriitoare, București)
Silviu Oravitzan (artist, Timișoara)
Alex Ștefănescu (critic literar, București)
Anca Manolescu (cercetătoare, București)
Augustin Ioan (arhitect, profesor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București)
Radu Carp (profesor, Universitatea din București)
Nicolae Rădulescu (arhitect, fost deținut politic, București)
Daniela Georgescu (jurnalistă, Radio România, București)
Dragoș Calma (profesor, University College Dublin)
Ioan Alexandru Tofan (profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)
Daniela Dumbravă (cercetătoare, Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, București)
Marius Vasileanu (publicist, profesor, București)
Gheorghiță Ciocioi (etnolog, București)
George Enache (profesor, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați)
Andrei Găitănaru (psihoterapeut, București)
Diana Marinescu (doctorandă, Angelicum, Roma)
Dragoș Ursu (istoric, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia).

Sursa foto: Inquam Photos / Lavinia Cioaca

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW