Saturday, July 6, 2024
Jurnalism corect


Percheziții DNA la două firme ale Primăriei Constanța. Procurorii au date privind atribuirea nelegală a unor locuințe

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 12 aprilie 2023 Etichete: , , , ,

DNA face, miercuri, 12 aprilie, percheziții într-un dosar de corupție, două dintre acestea vizând două firme ale Primăriei Constanța, Confort Urban SRL și Administrația Fondului Imobiliar SRL, potrivit surselor Main News. Cercetările sunt în plină desfășurare, iar Direcția Națională Anticorupție va transmite dacă în acest caz se vor dispune măsuri preventive.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța.

În cursul zilei de 12 aprilie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 3 locații situate pe raza municipiului Constanța din care două sunt sedii ale unor instituții publice, cea de-a treia reprezentând domiciliul unei persoane fizice”, a transmis DNA.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW