Friday, December 3, 2021
Jurnalism corect


Ministrul Transporturilor, primele explicații după accident: În momentele premergătoare regretabilului incident mă odihneam

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 4 septembrie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a venit vineri cu explicații în urma accidentului în care a fost implicat autoturismul în care se afla. Oficialul se apără susținând că nu i-a transmis șoferului de la SPP să ajungă mai repede la destinație, iar în momentele premergătoare producerii accidentului se odihnea pe bancheta din spate.

Lucian Bode și-a început declarația despre accidentul în care a fost implicat prin a-și prezenta scuze.

„Pentru că mă aflu pentru prima dată în fața presei și în fața opiniei publice după accidentul regretabil din data de 30 august vă rog să îmi permiteți să prezint explicații publice. În primul rând, doresc să îmi cer scuze față de toți cei care au avut de suferit în urma acestui nefericit incident. Mă refer la cetățeanul polonez care, deși nu a necesitat spitalizare, a avut nevoie de îngrijiri medicale și în egală măsură la participanții la trafic care au fost nevoiți să aștepte o oră în coloană după acest incident.Regret profund această situație și vă asigur că sunt conștient că, indiferent de împrejurările în care te afli, viața ta și a celor din jur reprezintă o prioritate”, a afirmat Bode.

Totodată, Lucian Bode a explicat că din punt de vedere legal calitatea de ministru îi dă dreptul doar pentru stabilirea destinației și ora estimativă, traseul și modul de deplasare intrând în atribuțiile șoferului de la SPP.

„Având în vedere că în acest moment se află în desfășurare o anchetă nu pot intra în detalii. Însă, cunoscând interesul opiniei publice față de acest incident regretabil sunt dator cu mai multe explicații. Aici mă refer la faptul că nu conduceam eu, mașina și conducătorul auto aparțin SPP și se afla în misiune cu semnalele acustice și luminoase conform legii. În calitate de ministru beneficiez în condițiile legii de serviciile SPP. În cele 10 luni de mandat am străbătut țara în lung și în lat, parcurgând zeci de mii de kilometri fără niciun incident. Subliniez că în majoritatea deplasărilor folosesc o mașină a Ministerului Transporturilor neechipată cu instalații de semnalizare acustice și luminoase. Cu excepția cazurilor în care m-am deplasat în coloane oficiale, de cele mai multe ori cu domul prim-ministru Ludovic Orban, de fiecare dată conducătorii auto de la SPP au respectat regulile de circulație așteptând în coloană când întâlneau blocaje în trafic. Pe 30 decembrie 2019 și eu ca toți românii au stat șapte ore în trafic de la București la Brașov. Demnitarul nu are dreptul să îi spună șoferului să meargă mai tare sau mai încet, să folosească sau să nu folosească semnalele acustice și luminoase. Demnitarul îi transmite șoferului destinația și ora la care vrea să ajungă. Șoferul SPP este singurul responsabil de traseul pe care îl va urma și de ducere în siguranță a demnitarului. În astfel de deplasări nu există ne grăbim, ci doar ajungem în siguranță la destinație”, a adăugat Lucian Bode.

Cu privire la deplasarea în timpul căruia s-a produs accidentul, ministrul susține că i-a transmis șoferului că destinația finală este sediul Guvernului iar ora estimativă este 20:00. În plus, Lucian Bode precizează că accidentul s-a produs în jurul orei 18:00, cu 110 km până la destinație, ceea ce în opinia sa nu reprezenta un motiv de grabă.

Pe de altă parte, oficialul afirmă că în momentele premergătoare accidentului se odihnea pe bancheta din spate a mașinii.

„Am parcurs distanța Zalău – București de sute de ori. Am permis de conducere de 28 de ani și nu mi-a fost reținut niciodată pentru abateri de la normele rutiere. Între Zalău și București sunt 530 km din care aproximativ 246 km sunt de autostradă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18 când mai aveam aproximativ 130 km până la București, din care 110 km pe autostrada Pitești – București. Le-am comunicat celor de la SPP că destinația finală este sediul Guvernului iar ora de sosire pe care o anticipez este 20:00. Așadar, nu aveam niciun motiv să ne grăbim. Absolut toate deplasările le-am făcut pe bancheta din spate, unde am posibilitatea să citesc, să lucrez sau să mă odihnesc. Niciodată nu am fost preocupat de cum conduce angajatul SPP în zecile de mii de kilometri parcurși dintr-un motiv foarte simplu, până duminică au condus impecabil. În momentele premergătoare regretabilului incident mă odihneam. Regret nespus acest incident”, a conchis Lucian Bode.

Context

Mașina în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost implicată luni într-un accident de circulație pe drumul național care leagă Piteștiul de Râmnicu Vâlcea, în localitatea Dumbrăvești. Un motociclist a surprins imagini, cu puțin timp înainte de producerea accidentului, în care autoturismul ce aparține SPP apare circulând sute de metri pe contrasens și făcând depășiri extrem de periculoase pe linie continuă.

CITEȘTE ȘI: Fost șef al Poliției Rutiere, despre accidentul ministrului Transporturilor: Legea prevede că trebuie să iei toate măsurile astfel încât să nu fi implicat într-un accident, iar aici a fost exact pe invers

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW