Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Patru polițiști implicați în dosarul „Fabrica de permise” de la Suceava se întorc pe posturi de examinatori

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 martie 2021

Patru polițiști din Suceava, cercetați penal pentru corupție de DNA în dosarul privind acordarea  frauduloasă de permise de conducere, se vor întoarce, începând de luni, pe posturile de examinatori, relatează Monitorul de Suceava.

Cristian Blîndu și Nicolae-Cezar Macoviciuc sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare a banilor. Iulian-Florin Mihăiescu este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, două fapte de luare de mită și spălare a banilor. A patra persoană este Leon-Ionuț Mihăiescu, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și două fapte de luare de mită.

Prefectura susține că are acordul DNA

Reprezentanții Prefecturii Suceava au transmis că Direcția Națională Anticorupție nu s-a opus în vreun fel ca cei patru să își reia activitatea pe posturi de examinatori.

Cu ocazia înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, celor în cauză nu le-au fost stabilite interdicții privind activitatea profesională. S-a solicitat DNA-ST Suceava să comunice dacă reluarea atribuțiilor de examinatori de către lucrătorii în cauză ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal. DNA-ST Suceava a răspuns că, în măsura în care lucrătorilor nu le-au fost impuse interdicții exprese referitoare la exercitarea atribuțiilor de serviciu odată cu măsura preventivă a controlului judiciar, competența de a stabili tipul de activitate ce poate fi desfășurată de fiecare dintre aceștia revine șefului SPCRPCÎV Suceava.

Prin urmare, s-a decis suplimentarea locurilor alocate probei practice a examenului pentru dobândirea permisului de conducere cat. B, C, E, D începând cu data de 15.03.2021 și planificarea în serviciu, ca examinatori, a 4 lucrători din cadrul SPCRPCÎV Suceava cu mențiunea că 3 dintre aceștia vor examina numai candidații pentru obținerea permisului de conducere cat. C, E, D, iar unul va desfășura activități de examinare practică pentru cat. B numai în cazuri de extremă necesitate”, a transmis Prefectura Suceava printr-un comunicat de presă.

Cum a funcționat „fabrica de permise” de la Suceava

„În perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitatea menționată mai sus, în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500  euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau / facilitau / asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea / verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

 O situație specială este cea a  inculpatului Obreja Radu-Ionuț, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.

În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu „albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuț, fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.

Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi.

– l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție.  

– i-ar fi oferit  date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,

– l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție

– i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere.  Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.

La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit,  în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere”, explică DNA.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/patru-politisti-implicati-in-dosarul-fabrica-de-permise-de-la-suceava-se-intorc-pe-posturi-de-examinatori/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *