Opoziția acuză puterea că a blocat raportul pentru Ordonanța 114/PNL: liderii PSD de fapt mimează activitatea parlamentară/USR: O strategie duplicitară pe care o cunoaștem bine
Deputații au amânat și dezbaterile privind raportul pentru Ordonanța de Urgență 114. Asta după ce tot de amânare a avut parte și raportul pentru legea recursului compensatoriu. Cele două teme, împreună cu amnistia și grațierea, au fost motivele convocării sesiunii extraordinare a Parlamentului și ar fi trebuit să fie supuse mâine votului din plen.
Potrivit deputatului PNL, Raluca Turcan, puterea a refuzat ca, în comisia pentru muncă și în comisia pentru tehnologia informației, să pună în dezbatere Ordonanța 114.
„Deși au dat curs de ochii lumii solicitării PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare, liderii PSD de fapt mimează activitatea parlamentară blocând activitatea comisiilor raportoare care erau obligate astăzi să pună în dezbatere proiectul Ordonanței 114/2018, ordonanță care a pus la pământ sectoare vitale din economia românească.
Astfel, comisia pentru muncă și comisia pentru tehnologia informației, sesizate în fond pentru dezbaterea acestui proiect, refuză să pună în dezbatere astăzi Ordonanța 114, făcând imposibilă votarea acestui act normativ mâine în plenul Camerei Deputaților”, a precizat deputatul liberal Raluca Turcan.
Pe de altă parte, Claudiu Năsui, de la USR, îi acuză pe cei de la ALDE și de la UDMR că au lipsit intenționat de la ședința de astăzi, dând astfel posibilitatea PSD să aibă majoritate în comisia pentru buget-finanțe.
„OUG 114 rămâne blocată în parlament la doar un vot, din cauza absenței ALDE și UDMR. Votul pentru amânare a trecut cu 11 voturi la 10, la doar un vot diferență. De multe ori politicienii zic una și fac alta. Hai să vedem cine critică OUG 114 doar în studiouri de televiziune, dar la vot se schimbă. În comisia pentru buget-finanțe se discută faimoasa ordonanță 114. Această comisie are 24 de membri: 10 PSD, 7 PNL, 2 USR, 2 minorități, 1 UDMR, 1 ALDE și 1 PMP.
UDMR și ALDE, însă, au fost absenți. Suficient cât să dea majoritate PSD. O strategie duplicitară pe care o cunoaștem bine. Nu vin la vot în momente cheie suficient cât să încline balanța într-o direcție”, a spus Claudiu Năsui, deputat USR.
Ordonanța 114 conține prevederi care au fost intens contestate de mediul de afaceri: plafonarea preţului la gazele naturale, stabilirea de preţuri administrate la energia electrică de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Enerrgiei (ANRE) și taxarea cu 2% a cifrei de afaceri a companiilor energetice în favoarea ANRE.
Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/opozitia-acuza-puterea-ca-a-blocat-raportul-pentru-ordonanta-114-pnl-liderii-psd-de-fapt-mimeaza-activitatea-parlamentara-usr-o-strategie-duplicitara-pe-care-o-cunoastem-bine/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/opozitia-acuza-puterea-ca-a-blocat-raportul-pentru-ordonanta-114-pnl-liderii-psd-de-fapt-mimeaza-activitatea-parlamentara-usr-o-strategie-duplicitara-pe-care-o-cunoastem-bine/ […]