Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicușor Dan: Discuțiile privind bugetul Capitalei au înregistrat progresele sperate. E posibilă convocarea unei ședințe CGMB, în care îl vom supune la vot

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 7 mai 2021

Nicușor Dan a anunțat că vineri e posibilă convocarea unei ședințe a Consiliului General al Municipiului București, pentru a aproba proiectul de buget pe anul 2021. Primarul Capitalei susține că aprobarea bugetului în forma actualizată ar reprezenta un pas necesar pentru a demara investiții și pentru a elimina „datoriile și problemele din perioada Firea-PSD”.

Discuțiile de joi seară privind bugetul Capitalei au înregistrat progresele sperate. Am convenit o serie de ajustări la proiectul de buget, ajungând astfel la o formă acceptată de toată lumea. Sigur, nu e un buget perfect, dar e pasul necesar și corect pentru a începe investițiile în Capitală și pentru a elimina datoriile și problemele din perioada Firea-PSD. Vom lucra împreună în continuare, inclusiv în perspectiva rectificării din a doua parte a anului, pentru a îmbunătăți abordarea în chestiunile bugetare”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

În urma discuțiilor de joi seară, conducerea USR-PLUS București cere consilierilor generali ai Alianței să aprobe proiectul de buget al Capitalei, argumentând că varianta rezultată în urma discuțiilor purtate cu Nicușor Dan ar fi „cu 1 miliard mai aproape de realitate”

Mulțumesc liderilor și reprezentanților USR PLUS, PNL și PMP pentru contribuția la găsirea unei soluții. E posibilă convocarea în următoarele ore a unei ședințe de Consiliu General, în care vom supune din nou la vot proiectul de buget, cu modificările agreate”, a adăugat primarul Capitalei.

Context

Consiliul General a respins, săptămâna trecută, proiectul de buget pentru anul 2021 propus de primarul Nicușor Dan.

În proiectul de bugetului general centralizat, ce cuprinde fondurile europene și veniturile companiilor din subordine, venituri totale sunt prognozate la 9,59 miliarde de lei iar cheltuieli la 9,64 miliarde de lei. Bugetul local propus este de 6,9 miliarde de lei, din care veniturile sunt de 5,4 miliarde de lei

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a avut, miercuri seară, un dialog cu liderii locali ai PNL, USR PLUS și PMP, partide ce formează coaliția din Consiliul General, în vederea votării bugetului primăriei pentru anul 2021.

La negocierile cu Nicușor Dan au participat Vlad Voiculescu, Cosmin Smighelschi, Horia Tomescu (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Diana Mardarovici (PNL), Sebastian Moise și Andrei Ionescu (PMP).

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW