Acord pentru reamenajarea zonelor adiacente stațiilor metroului din Drumul Taberei

Noi cai de acces modernizate sau reamenajarea zonelor adiacente statiilor de metrou de pe raza sectorului 6 ar urma să fie realizate datorita asocierii dintre Metrorex și Primaria Sectorului 6.
Consiliul de Administraţie al Metrorex a avizat în şedinţa de luni, 31 octombrie, un protocol de asociere între companie și Primăria Sectorului 6. Acesta prevede crearea de noi căi de acces, modernizarea sau reamenajarea zonelor adiacente ale unor staţii de metrou şi alte tipuri de intervenţii necesare în urma elaborării documentaţiilor tehnice.
Finanţarea activităţilor de modernizare şi reamenajare se va realiza din bugetul local. Metrorex va oferi asistenţă tehnică la elaborarea proiectelor tehnice şi pe parcursul derulării lucrărilor.
Magistrala 5, inaugurată dar nefinalizată
Demarată în anul 2011, Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei ar fi trebuit să fie gata, conform primelor promisiuni, în termen de 3 ani. După mai multe amânări, în septembrie 2020 noua linie a fost dată în folosință, devenind astfel prima de după Revoluție, însă mai rămăseseră unele lucrări de pus la punct. Nici la doi ani distanță de la acel moment constructorul WeBuild nu a definitivat punctele de acces A/A1/B1/B în stația Parc Drumul Taberei.
La începutul anului 2021, reprezentanții Metrorex promiteau că punctul de acces B de la stația Academia Militară ar urma să fie operațional până în mai 2021, în timp ce punctele de acces A, A1, B1, B de la stația Parc Drumul Taberei, în septembrie 2021. Ulterior, în urma unei noi solicitări transmise de Main News, aceștia au revenit cu un nou termen pentru definitivarea acestor lucrări – martie 2022.
Nici acest termen nu a fost respectat, prin urmare am transmis o nouă solicitare. Conform răspunsului primit de la Metrorex, lucrările la punctele de acces ar fi trebuit să fie gata în trimestrul III al anului 2022, ceea ce înseamnă până la finalul lunii septembrie.
În pofida unei mobilizări mai bune decât anul trecut a constructorului, lucrările nu sunt încă gata. WeBuild lucrează încă la finisajele spațiilor publice și tehnice și instalațiile generale, în timp ce subcontractorii firmei italiene lucrează la suprafață la montarea liniilor tramvaiului 41 pe vechiul amplasament.
Potrivit Metrorex, noul termen estimat de finalizare este decembrie 2022, rămâne însă de văzut dacă va fi și respectat.



