Masca de protecție, obligatorie în jurul școlilor din București
Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în jurul școlilor din București, pe o rază de 50 de metri, începând cu data de 13 septembrie, a anunțat miercuri Alin Stoica, prefectul Capitalei.
Prefectul Capitalei a precizat că autoritățile vor aplica măsura și în locurile unde există potențial de aglomerare, precum zonele pietonale sau Centrul Vechi, dacă acest lucru va fi necesar.
„Pe alte zone nu prea există libertate de mişcare la nivel local, noi trebuie doar să ne asigurăm că implementăm măsurile pe care Guvernul le stabileşte (…) şi să intervenim imediat atunci când pragul este depăşit şi să trecem pe scenariul următor”, a declarat Prefectul Capitalei, Alin Stoica, citat de News.ro.
Decizia Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a fost luată după ce incidența cazurilor de COVID-19 din Capitală a ajuns miercuri la 1,21.
Noul an școlar va începe luni, 13 septembrie, cu prezența fizică a elevilor. Școlile din Capitală vor fi deschise pentru toți elevii până în pragul de 6 cazuri la mia de locuitori. Dacă se va institui măsura carantinei în București, toți elevii vor fi nevoiți să facă cursuri online.
Sursă foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 89841 additional Information on that Topic: mainnews.ro/masca-de-protectie-obligatorie-in-jurul-scolilor-din-bucuresti/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/masca-de-protectie-obligatorie-in-jurul-scolilor-din-bucuresti/ […]