Marius Budăi: Salariul minim trebuie să crească în continuare, dar să nu stricăm planurile de business ale mediului de afaceri
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat sâmbătă, 4 martie, că salariul minim trebuie să crească în continuare, precizând însă că trebuie purtate discuții cu mediul de afaceri din țară
„Am avut o discuţie şi la sfârşitul lui decembrie 2022, am avut o hotărâre de Guvern, am discutat cu partenerii sociali în Consiliul Naţional Tripartit, unde s-a crescut salariul minim de la 2.550 la 3.000 de lei, cu 200 de lei, în cadrul celor 3.000 de lei, nefiscalizaţi. În domeniul construcțiilor s-a ridicat salariul de la 3.000 la 4.000
Consider că salariul minim trebuie să crească, să fie o creştere în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că stricăm planurile de business ale mediului de afaceri şi aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri”, a declarat ministrul Muncii într-o intervenție la Antena 3.
Începând cu 1 ianuarie 2023, salariul minim brut garantat a crescut de la 2.550 de lei la 3.000 de lei.
Această modificare a salariului minim reprezintă o creştere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.898 lei, majorarea fiind de 374 lei, iar creşterea pe net de 24,5 %, conform precizărilor Ministerului Muncii.
Întrebat despre o posibilă creștere a vârstei de pensionare în România, Marius Budăi, a spus că nu va permite să se întâmple așa ceva.
„Nu, sub nicio formă. Este o trimitere în PNL la acest subiect. Eu cred că în România problema este cu totul și cu totul alta. Noi trebuie să luptăm foarte mult să creștem speranța de viață în România și mai ales speranța de viață sănătoasă, după care să vedem și dacă este oportun sau nu să începi astfel de discuții”, a declarat Budăi.
Ce se întâmplă cu legea salarizării din sistemul public
În ceea ce privește legea salarizării din sistemul public, care reprezintă un jalon în PNRR, ministrul Muncii a spus că este în lucru.
„Despre legea salarizării din sistemul public, suntem în discuții cu fiecare minister în parte acum, agreem solicitările dumnealor, le concentrăm într-un material, facem o analiză de impact împreună cu Banca Mondială, avem o linie de dialog ulterioară și o direcție de demers, pornind de la a viza pe legea 153, după care declanșăm discuțiile cu partenerii sociali, cu sindicatele, pentru că așa este normal să avem partenerii sociali”, a mai spus Marius Budăi
Luni, 6 martie, Ministrul Muncii este așteptat în plenul Camerei Deputaţilor pentru dezbaterea moțiunii simple depusă împotriva sa de USR. Detalii aici.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii