Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ciprian Ciucu, despre problema traficului în București: O politică tarifară corectă a parcării este soluția, nu taxa auto de centru

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 23 iunie 2022

În ce investim? În transportul individual sau în transportul în comun și în cel alternativ? Este tema de discuție care a avut loc ieri, timp de trei ore, la sediul PNL București. Specialiști în domeniu, dar și autorități s-au întâlnit pentru a dezbate problema stringentă a Capitalei: traficul sufocant. 

„Viziunea pe care o am după patru ani de Consiliu General şi aproape doi ani de primar: îmi doresc un oraş pentru oameni, în special. Străzi animate de copii şi de oameni care se plimbă liniştiţi. Problema este că auto individual generează foarte multe costuri şi externalităţi. Dacă parchezi o maşină ieftină pe un trotuar, asta nu înseamnă că nu sunt costuri. Sunt costuri – de scădere a siguranţei traficului, pentru că trebuie să ieşi pe stradă ca să mergi, sunt costuri care ţin de confort, sunt costuri care ţin de estetică – că ne apasă şi ne agresează oraşul – costuri pe care le plătesc toţi ceilalţi, nu doar cel care se deplasează cu maşina individuală oriunde vrea, oricând, nestingherit de nimeni şi o poate lăsa oriunde”, a declarat Ciprian Ciucu, președintele PNL București, la dezbaterea „Opţiuni esenţiale pentru mobilitatea din Bucureşti”.

Acesta a spus clar că alegerea sa este să investească semnificativ în transportul în comun, pentru a deveni atractiv.

„Să fie curat, să fie la timp, să fie predictibil, să fie bine conectat, să fie prioritizat. Şi aș veni cu proiecte de transport alternativ, urmând să facem investiţii în infrastructură mai degrabă în structura periferică, pentru a putea să lăsăm opţiunea oamenilor care vin în Bucureşti să aibă unde să-şi lase maşina”, a punctat liderul PNL București și primarul Sectorului 6.

Întrebat dacă susține ca taxa auto să fie introdusă de la 1 ianuarie 2023, Ciprian Ciucu a subliniat faptul că nu este o soluție și că viziunea celor de la PNL este să fie descurajat traficul în centrul Capitalei printr-o politică de tarife a parcării corecte și prin eliberarea trotuarelor de mașini.

Sursa foto: Radu Tuta / Agerpres Foto

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *