Stirile zilei

Marcel Ciolacu, întâlnire la Bruxelles cu Ursula von der Leyen pentru a renegocia PNRR

Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află vineri la Bruxelles pentru consultări cu Ursula von der Leyen privind renegocierea PNRR al României și pentru discuții despre securitatea regională și globală, în contextul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina.

Programul vizitei la Bruxelles include o întrevedere bilaterală între premierul Marcel Ciolacu și președinta Ursula von der Leyen, precum și o întâlnire plenară a delegației guvernamentale române cu delegația Comisiei Europene.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles fac parte vicepremierul şi ministrul Finanţelor Tánczos Barna, şi ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş.

„Suntem ferm motivaţi să ne mobilizăm pentru a recupera decalajele înregistrate, din păcate, până acum, în atragerea acestor finanţări. Există însă o serie de aspecte în cadrul PNRR care necesită adaptarea la realităţile actuale şi o reprofilare a investiţiilor cu o cofinanţare mai mică”, a declarat premierul Marcel Ciolacu înaintea vizitei de lucru la Bruxelles.

Premierul consideră că anii 2025 și 2026 sunt cruciali pentru ca România să beneficieze integral de finanțările din PNRR.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button