Ludovic Orban, despre social-democrații primiți în PNL în ultimul an: Și-au riscat cariera politică. Nu îmi pare rău că i-am pus pe listă
Ludovic Orban a precizat că foștii membri ai PSD care au trecut la Partidul Național Liberal în ultimul an și-ar fi riscat cariera politică pentru a pune punct guvernării social-democrate. Președintele liberalilor a declarat că nu îi pare rău că a pus pe lista pentru alegerile parlamentare politicieni care au reprezentat, de-a lungul timpului, Partidul Social Democrat, într-un interviu acordat Ziare.com.
„Mulți au venit alături de noi în cel mai greu moment. Nu puteam să oprim PSD-ul, dacă unii parlamentari nu ar fi venit alături de noi. Au venit pentru că nu au mai suportat politica ticăloasă a PSD-ului. În momentul în care am discutat cu ei, s-a pus și problema unei noi candidaturi, iar eu, dacă mi-am dat cuvântul, mă țin de cuvânt”, a declarat Ludovic Orban, într-un interviu acordat pentru Ziare.com.
Președintele Partidului Național Liberal a precizat că foștii membri ai PSD și-ar fi riscat cariera politică pentru a da jos guvernul social-democrat, condus de Viorica Dăncilă.
„Evident, vorbim de persoane care nu au nicio problemă de moralitate, de opțiunile si exercitarea votului din momentul în care au ajuns la PNL. Efortul de a opri PSD a fost demarat de PNL. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul celor care au susținut guvernul. Să vii acum și să-i prezinți ca traseiști pe niște oameni care și-au riscat cariera politica și au venit alături de noi, care au contribuit decisiv în a pune punct guvernării PSD, nu mi se pare corect. Chiar nu îmi pare rău că i-am pus pe listă”, a adăugat președintele PNL.
Ludovic Orban susține că Partidul Social Democrat ar trebui să fie în opoziție pentru următorii 10 ani și a menționat că nu va colabora pentru un viitor Guvern nici cu PSD, nici cu PRO România.
„Guvernarea înseamnă punerea în practică a unui program de guvernare. Noi am prezentat cel mai consistent plan, fundamentat pe baza resurselor pe care le avem. Noi nu negociem nimic cu PSD, pentru că trebuie să stea în afara guvernării chiar și zece ani de acum încolo, dacă e posibil”, a spus Orban.
Foștii membri ai PSD, ALDE, PMP sau PRO România care candidează din partea PNL la alegerile parlamentare:
Mihăiță Găină – deputat pe lista PSD în trei legislaturi
Elena Hărătău – deputată pe lista PSD Bacău
Andrei Alexandru – deputat pe lista PSD Giurgiu
Cristina Burciu – deputat pe lista PSD de Cluj,
Liviu Ioan Balint – deputat pe lista PMP Sălaj
Mircea Banias – deputat pe lista ALDE
Florică Calotă – deputat pe lista ALDE
Eugen Gioancă – senator pe lista PSD Dolj
Ioan Chisăliță – senator pe lista PSD Caraș-Severin
Daniel Constantin – fost ministru în guvernele Ponta, Grindeanu și Tudose
Sorin Cîmpeanu – fost ministru în Guvernul Ponta și fost parlamentar PRO România
Toma Petcu – fost ministru în guvernele Grindeanu și Tudose și deputat ales pe lista ALDE
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii