Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ziua a zecea de război în Ucraina | Prim-ministrul israelian ar fi călătorit în secret la Moscova pentru a discuta cu Putin

By Vîrban Robert , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 5 martie 2022

A fost a zecea zi de război în Ucraina. S-au dus lupte crâncene pentru controlul principalelor puncte strategice ale țării. În timp ce Armata Rusă a continuat bombardamentele la Kiev, Mariupol și Jîtomir, reușind să ocupe micul oraș Trostianets, situat în raionul Sumî, Forțele armate ucrainene au lansat o contraofensivă puternică la Harkiv, în timpul căreia au distrus trei tancuri ruse iar pe un altul l-au capturat, reușind astfel să împingă trupele ruse până dincolo de graniță. 

Vezi cum s-au desfășurat primele zile ale războiului din Ucraina:

24 februarie             25 februarie             26 februarie             27 februarie            28 februarie            1 martie            2 martie            3 martie          4 martie

Main News a transmis LIVE cele mai importante momente din a 10-a zi de război în Ucraina:

20:08 – Prim-ministrul israelian, Naftali Bennett, a călătorit în secret la Moscova pentru a discuta cu președintele rus, Vladimir Putin, a scris pe Twitter jurnalistul israelian Barak Ravid.

20:03 – Trupele Federației Ruse au părăsit orașul Enerhodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, iar controlul autorităților a fost restabilit, a anunțat sâmbătă, 5 martie, Oleksandr Starukh, conducătorul Administrației militare din Zaporijia, citat de agenția UNIAN.

19:22 – Liderul fracțiunii Servitorul Poporului David Arahamiia a anunțat că cea de-a treia rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia va avea loc luni, 7 Martie.

19:05 – Mai multe manifestaţii de susţinere a Ucrainei, ţară atacată de Rusia, au loc, sâmbătă, la Paris, Londra, Zurich, Roma și în alte orașe europene. Detalii aici.

16:04 – Denis Kireev, unul dintre reprezentanții Ucrainei la prima rundă de negocieri cu cei ai Federației Ruse, ar fi fost împușcat mortal de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru presupusă trădare, cel puțin asta relatează publicația Ukrainskaia Pravda, citând surse politice de rang înalt. Mai multe detalii aici.

15:11 – Ucrainenii protestează la Herson împotriva ocupanților ruși.

 

 

13:32 – Evacuarea civililor din Mariupol a fost amânată. Autoritățile Locale susțin că Armata Rusă nu a respectat armistițiul

12:18 – Ministerul Apărării din Ucraina a publicat imagini cu doborârea a două aparate de zbor ruse – un avion și un elicopter.

9:22 – Ministerul rus al Apărării a anunțat încetarea focului la Mariupol și Volnovakha, începând cu ora 10:00 (ora Moscovei) pentru a permite evacuarea civililor, conform agenției de presă guvernamentale ruse RIA.

Sursa foto: UNIAN

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW