Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Liderul deputaților PSD, despre amânarea alegerilor: În acest moment este puțin probabil

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 5 octombrie 2020 Etichete: , ,

Posibilitatea ca alegerile parlamentare să fie amânate este destul de scăzută, asta lasă să se înțeleagă chiar liderul grupului PSD din Camera Deputaților , Alfred Simonis, care a declarat luni dimineață că o astfel de decizie ar putea fi luată doar prin consensul majorității formațiunilor politice.

Precizările lui Alfred Simonis vin pe fondul în care Adrian Dohotaru, deputat independent dar apropiat de PSD, a lansat un proiect de lege privind amânarea alegerilor parlamentare până pe 14 martie 2021.

„Decizia de amânare (n.r. – a alegerilor parlamentare) nu poate fi luată sau chestiunea asta nu se poate întâmpla, dacă nu doresc majoritatea forțelor politice, indiferent de inițiativa aceasta, indiferent de posibilitatea în care să treacă sau să nu treacă de Camera Deputaților această inițiativă, mai sunt foarte multe mecanisme prin care ea poate fi amânată de la intrarea în vigoare. Dacă e să fim corecți, în acest moment nici măcar nu avem promulgată, deși avem o decizie a Curții Constituționale, care spune că e constituțional ca Parlamentul să stabilească data alegerilor parlamentare, e absolut normal și firesc să se întâmple așa, această lege nu este încă promulgată. Decizia CCR a fost luată săptămâna trecută, mai durează câteva zile până la redactarea motivării, merge la președinte, președintele poate s-o promulge sau nu, mai are mecanismul reexaminării de către Parlament, mă rog, se mai poate amâna. În acest moment, e puțin probabil ca alegerile parlamentare să fie amânate”, a declarat Alfred Simonis la RFI.

 

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW