Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Legea ce prevede măsuri de combatere a COVID-19 în instanțe, adoptată în ședința Executivului

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 19 noiembrie 2020

Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 a fost adoptat în ședința de Guvern de miercuri seară.

Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a precizat că proiectul de lege privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 a fost adoptat și urmează să fie trimis Parlamentului pentru a fi adoptat în procedură de urgență.

Este un proiect de lege care ţine cont de contextul actual al pandemiei COVID-19 şi oferă posibilitatea instanţelor de judecată de efectuare a unor proceduri judiciare în sistem la distanţă prin videoconferinţă şi de asemenea permite instanţelor de judecată să prioritizeze soluţionarea dosarelor aflate pe rol, în funcţie de acest obiectiv de a limita pe cât posibil răspândirea infecţiilor cu coronavirus şi pentru a reduce interacţiunile fizice din instanţele de judecată”, a precizat Ionel Dancă.

CITEȘTE ȘI: CSM, aviz favorabil pentru Legea ce prevede măsuri de combatere a COVID-19 în instanțe

Proiectul de lege prevede posibilitatea restrângerii activității uneia sau mai multor secții ale unei instanțe sau restrângerea activității de judecată a întregii instanțe.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU Președintele Judecătoriei Sectorului 5, după modificările propuse de ministrul Predoiu: Mi s-ar părea utilă o discuție despre pensiile foștilor angajați ai serviciilor. Au existat manipulări că judecătorii doresc menținerea Secției Speciale | Murgoci vrea ca procurorii care iau achitări în dosarele cu magistrați să fie verificați de Inspecția Judiciară

Sursă foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW