Tuesday, February 7, 2023
Jurnalism corect


LIVE TEXT Klaus Iohannis: Este al doilea an în care sărbătorile pascale ne găsesc într-o situație dificilă. Vaccinarea e singura soluție de a pune capăt acestei pandemii

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 27 aprilie 2021

Klaus Iohannis a declarat, marți, că 2021 este al doilea an în care sărbătorile pascale ne găsesc într-o situație dificilă, provocată de apariția virusului SARS-CoV-2, dar a precizat că vaccinarea împotriva COVID-19 e singura soluție de a depăși pandemia de coronavirus.

Știre în curs de actualizare

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis

Ne mai despart câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății.

În noaptea de înviere, restricțiile vor fi ridicate, astfel încât toți cei care vor să participe la slujbele religioase să o poată face fără alte impedimente.

Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru duminică, de Florii.

Dragi români, haideți să fim parte a acestui efort și în noaptea de înviere. Esența credinței creștine este iubirea aproapelui și ce altă dovadă de iubire putem da decât grija față de ceilalți?

Este al doilea an în care sfintele sărbători pascale ne găsesc într-o situație dificilă, provocată de pandemia de coronavirus.

Avem exemple concrete ale țărilor care au vaccinat o proporție semnificativă din populație și care au inversat trendul epidemiologic.

Vaccinarea cât mai multor români înseamnă cât mai puține infectări și decese, ridicarea restricțiilor.

Statisticile indică o scădere a numărului de infectări, am depășit al treilea val, dar nu putem renunța la măsurile restrictive.

Este îmbucurător că măsurile stricte adoptate de autorități s-au dovedit corecte, adecvate și luate la timp.

Până la acel moment în care vom stopa răspândirea virusului, trebuie să fim realiști: pandemia nu a dispărut. Cazurile grave de la ATI și numărul celor care pierd lupta cu boala, ne arată că se impune să rămânem vigilenți.

E greu, de mai bine de un an am renunțat la viața noastră obișnuită, dar am reușit să depășim o perioadă dificilă, iar revenirea la normalitate e aproape.

Vaccinarea este singura cale de a pune capăt acestei pandemii și de a ne câștiga dreptul la o viață normală, fără restricții.

Vă invit pe toți să vă vaccinați.

Întrebări și răspunsuri

Retragerea trupelor ruse: Faptul că s-a încheiat exercițiul militar și trupele s-au retras, este o veste bună și duce la o oarecare detensionare, dar am aflat că foarte mult material adus acolo rămâne acolo, „prepoziționat” și, evident că situația rămâne tensionată. E nevoie de implicare, eforturi diplomatice. Noi vom face demersuri, în special la NATO, dar și la UE, pentru a crește reziliența pe plan estic. Este imposibil de spus ce va face Federația Rusă în continuare. Se pregătește un mare exercițiu militar pentru toamna acestui an și sperăm să se detensioneze situația în zona Mării Negre.

Cazurile Costel Alexe și Mihai Chirica de la Iași: Ar fi cazul să reacționeze politic și PNL, dar voi avea o discuție pe această speță. Întrebat dacă „mai contează vocea sa” în PNL, Iohannis a răspuns: „vom vedea”.

Campania de vaccinare: Guvernul pregătește o campanie amplă. Vor fi implicați și artiști, sportivi, politicieni.

PNRR: O singură țară a depus planul, anume Portugalia. Majoritatea statelor europene nu au finalizat pregătirea planurilor naționale, lucrează la ele, împreună cu Comisia, ca noi. Suntem în mainstream, ca noi sunt majoritatea statelor europene. E o procedură complicată, pentru că niciodată nu a existat o astfel de formă și de întocmire a planurilor naționale de revenire dintr-o criză amplă. Comisia, împreună cu Parlamentul European, au anumite ambiții legate de Europa Verde, Europa Digitală, iar aceste lucruri se negociază. Aceste negocieri cu CE nu sunt simple deloc, noi suntem pregătiți și vom avea negocieri în mai multe etape. Vom avea un plan foarte bun, care va fi finanțat și pe care îl vom pune în practică. Vom avea discuții în interiorul Guvernului, coaliției, Comisiei Europene, ce vor duce la îmbunătățirea primului draft și, până la finalul lunii mai, PNRR va fi bine pus la punct. Termenul de sfârșit de aprilie nu a fost un termen ultimativ, ci orientativ, majoritatea statelor nu au finalizat planul, este de așteptat ca termenul să fie împins spre finalul lui mai sau mai târziu. Important e să fie un plan bine făcut, acceptat de Comisie și finanțabil.

Reforme: Mai e mult de lucru, nu aș vrea să intru în cazurile concrete care vor fi explicate de miniștrii de resort. Mă aștept la o accelare a procedurilor de reformare. Am spus acest lucru conducerii coaliției și voi urmări să se întâmple aceste lucruri.

PNRR: Nu este ca la Bacalaureat, unde ești admis sau respins. Este un plan național, nu o jucărie politică. Acest plan reflectă obiectivele României. Nu există varianta ca acest PNRR să fie respins. Poate fi negociat repede, dar în final va exista și va fi implementat. Discuțiile cu respins sau nerespins sunt prostii. Nu poate fi respins, va fi negociat până când va fi foarte bun.

Susținerea pentru Florin Cîțu în congresul PNL: Președintele României nu e membru de partid, nu are puterea să se exprime în procedurile interne. Faptul că merg cu premierul la evenimente, e un semnal de susținere pentru premierul Florin Cîțu, susținut de coaliția de guvernare. Discuția din partid se va face în partid.

Campania de vaccinare: Încurajarea vaccinării se face pentru oamenii care nu sunt convinși, ne vom adresa tuturor categoriilor sociale. Încurajarea vaccinării poate să meargă până acolo unde persoanele vaccinate vor putea să beneficieze de un acces mai facil în anumite zone, iar persoanele nevaccinate să beneficieze de anumite măsuri. Am avut relativ puține doze de vaccin și a fost nevoie de o programare strictă. Pe la sfârșitul lui mai sau iunie vom avea doze pentru oricine dorește să se vaccineze. Va apărea întrebarea: dacă oricine poate să se vaccineze, cei care se vaccinează trebuie să simtă acest lucru prin anumite măsuri administrative. E posibil ca la un moment dat, când vor fi suficiente doze pentru oricine, să existe facilități pentru cei ce s-au vaccinat.

Numirea procurilor-șef în proiectul noilor legi ale justiției: Dacă avizul CSM devine conform, atunci CSM va putea să refuze propunerea ministrului, dar nu-l va putea refuza pe președinte. Mi se pare un pas care bine discutat, cum și întregul proiect merită discutat. A existat dezbatere publică pe un proiect care s-a lucrat de când la MJ era Cătălin Predoiu. Proiectul elaborat de ministrul Stelian Ion nu a fost dezbătut și a fost trimis direct CSM către avizare, ceea ce nu a răspuns spiritului legii, drept pentru care coaliția a înființat o comisie parlamentară. A existat o oarecare nemulțumire pentru că nu au fost consultați, lucru clarificat. (…)Eu nu cred că atribuțiile președintelui trebuie diminuate și în consecință nu sunt de acord cu această variantă.

PNRR, activitatea lui Cristian Ghinea: Ministrul Ghinea a lucrat foarte mult cu echipa pe care o conduce și s-a prezentat la Comisie pentru discuții. A prezentat ce a fost agreat la Guvern și în coaliție, nu a prezentat un plan propriu. Sigur, obiectivele României sunt foarte clare, dezvoltarea infrastructurii, a spitalelor, a școlilor, digitalizarea, transformarea verde. Am mers spre aceste criterii care sunt importante pentru noi. Au fost incluse obiective de investiții pe care le considerăm importante. Negocierile cu Comisia sunt dificile, CE are pretenția ca totul să fie făcut extrem de bine. Nu și-a imaginat nimeni că CE va bifa totul și va spune că este perfect. Ne-am așteptat la o discuție onestă, ceea ce s-a întâmplat. Nemulțumirile unora sunt de înțeles, dar nu ajută la rezolvarea problemei. Trebuie lucrat în continuare pe plan. Premierul conduce Guvernul, orice discuție ce ține de Guvern e în responsabilitatea premierului. După sărbători, premierul, alături de ministrului Fondurilor Europene vor merge la Bruxelles pentru a negocia cu Comisia.

Când va fi ridicată starea de alertă: Starea de alertă va fi ridicată atunci când specialiștii ne spun că putem să continuăm fără măsurile speciale din starea de alertă. Trebuie să ne vaccinăm, să scadă numărul de persoane care se infectează în fiecare zi, să scadă numărul de persoane de la ATI și să scadă mult, mult, numărul de decese.

Certificat verde de vaccinare: Trebuie să clarific, nu am fost reticent de ideea unui certificat, ci de ideea unui pașaport discriminatoriu. Nu putem discrimina pe baza vaccinării, nu putem să împărțim cetățenii în două categorii. Acest certificat poate fi folosit pe motive medicale, dacă vreți să mergeți într-o țară ți arătați că nu ați fost infectat cu COVID sau că sunteți vaccinat(..)Nu poate îngrădi libertatea de mișcare. Nu existența certificatului este problematică, ci felul cum îl folosim, să îl folosim pentru motive medicale, dar să nu îl facem instrument al discriminării. Folosirea certificatului pentru concerte și evenimente va fi analizată foarte atent.

Sursă foto: presidency.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW