Intrarea cetățenilor ruși în statele baltice va fi restricționată
Statele Baltice au ajuns la un acord de principiu pentru a restricționa intrarea cetățenilor ruși pe teritoriul lor, a anunțat miercuri, 7 septembrie, ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, citat de Reuters.
Ministrul leton de Externe a precizat că interdicția va intra în vigoare de la mijlocul lunii septembrie, iar printre categoriile exceptate vor fi persoanele care călătoresc din motive umanitare sau familiale și diplomații.
Anunțul celor trei state, Lituania, Letonia și Estonia, vine la o zi după ce Comisia Europeană a propus oficial ca Acordul ce facilita obținerea vizelor de intrare în Uniunea Europeană pentru cetățenii ruși să fie suspendat.
Concret, prin suspendarea acordului semnat în 2007, taxa pe care cetățenii ruși o vor avea de plătit pentru a obține viza de intrare în UE va crește de la 35 de euro la 80 de euro.
Totodată, timpul maxim de așteptare pentru a obține viza va crește la 15 zile, dar poate ajunge și la 45 de zile în cazuri individuale.
În schimb, în ultimele săptămâni, statele baltice au transmis că își doresc să restricționeze intrarea cetățenilor ruși pe teritoriul lor.
Demersul vine în contextul în care, pe fondul sancțiunilor aplicate de UE, rușii care își doresc să viziteze Europa folosesc aeroporturile din țările vecine, precum Lituania, Letonia, Estonia sau Finlanda.
Sursă foto: The Telegraph / Twitter
Comentarii