Circulația tramvaielor pe liniile 1, 10 și 11 revine la normal

O comisie formată din reprezentanți ai Primăriei Capitalei și Inspectoratului de Stat în Construcții a finalizat joi, 20 octombrie, recepția lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai de pe Bulevardul Doina Cornea și Bulevardul Paul Teodorescu. Circulația tramvaielor pe liniile 1, 10 11, dar și a troleibuzelor pe liniile 69, 93 și 96 va reveni la normal începând de luni, 24 octombrie.
Primăria Capitalei a semnat în ianuarie 2021 cu asocierea Urban Profile Grele SRL – Swietelsky – TIAB contractul pentru reabilitarea liniei duble de tramvai de pe bulevardul Doina Cornea. Începute oficial pe data de 25 mai 2021, lucrările s-au derulat extrem de greoi, nefiind gata în termen de 1 an, așa cum prevedea înțelegerea.
Valoarea totală a lucrărilor este de 21,9 milioane lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Proiectul este unul extrem de important, în condițiile în care reabilitarea acestui sector reprezintă o condiție obligatorie pentru finanțare de către Comisia Europeană a achiziției celor 100 de tramvaie Astra Arad.
În cadrul proiectului, s-au executat lucrări de refacerea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare, respectiv de înlocuire a traverselor, șinelor, prinderilor, firelor de la reţeaua de contact, inclusiv elementele de susţinere. Totodată, au fost refăcute peroanele de pe tronson cu respectarea standardelor şi normelor în vigoare.
Tramvaiele și troleibuzele revin pe traseu
Societatea de Transport București a anunțat reluarea circulației în zonă pentru tramvaie și troleibuze, începând de luni, 24 octombrie.
Linia de tramvai 1 va funcţiona între terminalele „Şura Mare” şi „Bd. Banu Manta”, pe următorul traseu:
Pe sensul de mers spre „Bd. Banu Manta”: terminal „Şura Mare”, Str. Şura Mare, Şos. Giurgiului, Şos. Olteniţei, Calea Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu, terminal „Bd. Banu Manta”.
Pe sensul de mers spre „Șura Mare”: terminal „Bd. Banu Manta” Şos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Şos. Orhideelor, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrati, Şos. Viilor, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Olteniţei, Str. Şura Mare, terminal „Şura Mare”.
Linia de tramvai 8 va fi suspendată.
Linia de tramvai 10 va fi reînființată și va funcționa între terminalele „Şura Mare” şi „Bd. Banu Manta” pe următorul traseu:
Pe sensul de mers spre „Bd. Banu Manta”: terminal „Şura Mare”, Str. Şura Mare, Şos Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. Progresului, Bd. Timişoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Şos. Orhideelor, Pasajul Basarab, Şos. Nicolae Titulescu, terminal „Bd. Banu Manta”.
Pe sensul de mers spre „Șura Mare”: terminal „Bd. Banu Manta”, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Şos. Olteniţei, Str. Şura Mare, terminal „Şura Mare”.
Linia de tramvai 11 va fi reînființată și va funcționa ȋntre terminalele „Zețarilor” și „Cartier 16 Februarie”, pe următorul traseu:
Pe sensul de mers spre „Cartier 16 Februarie”: terminal „Zețarilor‟, Prelungirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Șos. Orhideelor, Calea Giulești, terminal „Cartier 16 Februarie‟.
Pe sensul de mers spre „Zețarilor”: terminal „Cartier 16 Februarie”, Calea Giulești, Șos. Orhideelor, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timișoara, Str. Progresului, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentari, terminal „Zețarilor”.
Linia de tramvai 43 va fi suspendată.
Linia de troleibuz 69 va funcționa ȋntre terminalele „Valea Argeșului” și „Baicului”, pe următorul traseu:
Pe sensul de mers spre „Baicului”: terminal „Valea Argeșului”, Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Prof. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Piaţa Operei, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, terminal „Baicului”.
Pe sensul de mers spre „Valea Argeșului”: terminal „Baicului‟, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Piaţa Operei, Bd. Eroii Sanitari, Str. Carol Davila, Bd. Eroilor (pe bretea), Str. Dr. Bagdasar, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Str. 1 Mai, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Valea Argeșului, terminal „Valea Argeșului‟.
Linia de troleibuz 80 va fi suspendată.
Linia de troleibuz 93 va fi reînființată și va funcționa ȋntre terminalele „Valea Argeșului” și „Gara de Nord‟, pe următorul traseu:
Pe sensul de mers spre „Gara de Nord”: terminal „Valea Argeșului‟, Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Iuliu Maniu, Șos. Cotroceni, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Pârcălabul Baldovin, Str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, staţia „Gara de Nord”.
Pe sensul de mers spre „Valea Argeșului”: staţia „Gara de Nord”, Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Constantin Noica, Șos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, Bd. General Paul Teodorescu, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Bd. 1 Mai, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Valea Argeșului, terminal „Valea Argeșului‟.
Linia de troleibuz 96 va funcționa ȋntre terminalele „Depoul Alexandria” și „Gara de Nord”, pe următorul traseu:
Pe sensul de mers spre „Gara de Nord”: terminal „Depoul Alexandria”, Șos. Alexandriei, Str. Antiaeriană, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Prof. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Podul Eroilor, Splaiul Independenţei, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Pârcălabul Baldovin, Str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, staţia „Gara de Nord”.
Pe sensul de mers spre „Depoul Alexandria”: staţia „Gara de Nord”, Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, Str. Prof. Dr. Bagdasar, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Str. Antiaeriană, Șos. Alexandriei, terminal „Depoul Alexandria”.
Linia navetă de autobuz 610 va funcționa ȋntre terminalele „Romprim” și „Piaţa Eroii Revoluţiei”, pe traseul:
Pe sensul de mers spre „Piața Eroii Revoluției”: terminal „Romprim”, Șos. Olteniței, Șos. Viilor, stația „Piaţa Eroii Revoluţiei‟.
Pe sensul de mers spre „Romprim”: stația „Piaţa Eroii Revoluţiei‟, Str. Mitropolit Dosoftei, Calea Șerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei, Șos. Olteniței, terminal „Romprim”.
Liniile navetă 690 și 696 vor fi suspendate.



