INS: Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 3,4%, în luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, cu 3,4%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”În luna decembrie 2023, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,6% faţă de luna noiembrie 2023. În luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 3,4%”, arată datele INS.
Industria extractivă s-a ieftinit cu 15,72%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 0,97% faţă de noiembrie 2023. La această categorie, activităţile de servicii anexe extracţiei s-au scumpit cu 12,01%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 0,03% faţă noiembrie 2023. Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale s-a ieftinit cu 26,24%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 1,62% faţă de noiembrie 2023.
Industria prelucrătoare s-a ieftinit uşor, cu 0,22%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 0,56% faţă de noiembrie 2023. La această categorie cel mai mult s-a scumpit fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 21,63%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 0,08% faţă de noiembrie 2023.
Cel mai mult s-a ieftinit fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, cu 18,08% în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 1,92% faţă de noiembrie 2023.
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a ieftinit cu 8,53%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 0,75% faţă de noiembrie 2023.
Distribuţia apei; salubritatea, gestionarea deşeurilor, activităţile de decontaminare s-a scumpit cu 17,5%, în decembrie 2023 faţă de decembrie 2022, şi cu 0,75% faţă de noiembrie 2023.
foto: Pixabay
Comentarii