Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Încă 230 de locuri noi de parcare sunt gata în Sectorul 6. Câte s-au construit de la începutul anului

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 30 august 2022

Primăria Sectorului 6 a transmis marți, 30 august, că încă 230 de locuri noi de parcare sunt gata. De la începutul anului, au fost construite 1.118 locuri noi de parcare, au fost reabilitate aproape 3.000 de locuri care erau din pământ ori pline de gropi și alte 8.000 au fost retrasate.

Dintre cele 230 de locuri noi, 156 sunt de reședință, toate în Militari, dintre care 76 la Apusului cu Uverturii, 60 pe strada Performanței, iar alte 20 pe strada Partiturii.

„Au fost amenajate de colegii de la Investiții pe terenuri care ani de zile au stat abandonate. Acum, urmează ca cei de la ADPDU Sector 6 să înceapă amenajările peisagistice specifice. Copacii îi vom pune la iarnă ca să ne asigurăm că vor prinde”, potrivit sursei citate

Primarul de sector, Ciprian Ciucu, a menționat că „a fi putut face un parc fain, dacă nu ar fi fost teren privat retrocedat între blocuri”, când a a fost ieri să verifice lucrările.

„Când am revenit aici, pe Partiturii, m-am luat cu mâinile de cap. Adiacent parcărilor amenajate o parte din teren este public și o parte privat. Retrocedat de primarii anteriori care și-au bătut joc de Sectorul nostru. O sa facem un parculeț pe terenul public rămas. Am fi putut face un parc fain, dacă nu ar fi fost teren privat retrocedat între blocuri…”, a precizat edilul,citat în comunicat.

Administrația locală mai menționează că până la finele anului, 20.000 de spații închiriate de șoferi vor fi marcate și refăcute complet.

Iată fotografii înainte și după amenajarea parcărilor dintre blocuri:

Foto: Primăria Sectorului 6

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *