ÎCCJ a desființat din nou rechizitoriul în „Dosarul Revoluției”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi a constat „neregularitatea” rechizitoriului în „Dosarul Revoluţiei”. Parchetul general are termen cinci zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei pentru refacerea anchetei.
În august 2022, la mai bine de trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, procurorii de la Parchetul general i-au trimis în judecată pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, și pe Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare.
Parchetul precizează că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.
Manevre criminale pentru consolidarea puterii
Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatorii militari, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, și Gelu Voican Voiculescu, pentru a câștiga legitimitate populară și consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16:00, au indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.
Aceste fapte, arată procurorii, au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
Fostul comandant al Aviaţiei Militare, acuzat de inducere în eroare a opiniei publice
Conform Parchetului general, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operaţiunea de inducere în eroare a opiniei publice.
În timp, evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetării în 4.544 de dosare penale. În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri (32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 militari în termen şi 87 civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Între civilii trimişi în judecată şi condamnaţi sunt foştii membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi foşti miniştri.
Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Comentarii