Greva CFR Călători, anulată
Greva CFR Călători a fost anulată, după ce a fost semnat contractul de mentenanță. Înțelegerea a fost parafată joi dimineață, însă liderii de sindicat nu ar fi comunicat angajatorilor.
„Greva CFR s-a terminat de la ora 12:00. Motivul era că nu se încheiase încă contract între SCRL Brașov, societatea care se ocupă de partea de mentenanță la locomotive, automotoare și SMMPC CRF Călători S.A. Contractul a fost semnat de la ora 9:30, de dimineață, dar oamenii nu au fost informați, a fost o lipsă de comunicare între liderii de sindicat și conducerile societăților”, a declarat reprezentantul CFR, Gimpirea Daniel, pentru mainnews.ro
CFR Călători ar fi anulat 19 trenuri din mai multe județe din țară, joi, pentru că au încetat activitatea cu cei care se ocupau de întreținerea trenurilor.
Sursă foto: B1.ro
Comentarii