Greenpeace cere suspendarea Acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep
Greenpeace România a anunțat, luni seară, că a cerut Tribunalului Bucureşti suspendarea Acordului de mediu pentru exploatarea gazelor naturale în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.
„Proiectul Neptun Deep ridică preocupări serioase legate de protecţia mediului, schimbările climatice şi respectarea legislaţiei. Afirmaţia falsă că «amprenta de carbon a proiectului este zero» a indus în eroare autorităţile şi publicul, influenţând negativ modul în care reprezentanţii APM au deliberat avizarea proiectului. În realitate, proiectul contribuie semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră, fiind responsabil de emiterea a 209 milioane de tone de CO₂e pe durata sa, adică o medie anuală de 10,4 milioane de tone de CO2”, a transmis organizaţia.
„Un efort sistematic de blocare a proiectelor energetice româneşti”
De celaltă parte ministrul energiei, Sebastian Burduja, a criticat în termeni duri decizia organizației de protecție a mediului.
„Mereu voi spune adevărul, chiar dacă asta deranjează. Vorbeam zilele trecute că există un efort sistematic de blocare a proiectelor energetice româneşti. Iată că astăzi un ONG a cerut în instanţă suspendarea acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep. Vorbim despre un proiect strategic, printre cele mai importante investiţii pentru ţară. Pentru că, din 2027, Neptun Deep va dubla producţia internă de gaz, asigurând nu doar independenţa energetică a României (consumul îl acoperim şi astăzi, din producţia sondelor de pe uscat şi din Marea Neagră, la mică adâncime), ci şi securitatea întregii regiuni. Pe scurt, Neptun Deep înseamnă şansa unică de a reduce dependenţa europeană faţă de gazul rusesc”, a transmis, luni seară, Sebastian Burdina, pe Facebook.
Aproximativ 100 miliarde metri cubi de gaze naturale ar urma să fie extrase
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 metri. Pe durata exploatării, se estimează că Neptun Deep va furniza un volum total de circa 100 miliarde metri cubi de gaze naturale. Producția estimată este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a circa 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproximativ 30 de ori. România ar deveni astfel cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.
Drepturile de explorare, exploatare și producție pentru perimetrul Neptun Deep sunt deținute de OMV Petrom și Romgaz, fiecare cu o participație de 50%. OMV Petrom este operator în cadrul proiectului.
În decembrie 2022, titularii OMV Petrom și Romgaz au depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale declarația de descoperire comercială privind zăcămintele Domino și Pelican Sud. În martie 2023, OMV Petrom și Romgaz au semnat cu Transgaz contractul de transport pentru gazele naturale din Marea Neagră. În iunie 2023, OMV Petrom și Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale Domino și Pelican Sud.
Primii metri cubi de gaze naturale urmează să fie extrași și livrați în rețeaua națională în 2027, conform planului anunțat de cele două companii.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii