Incendiu în prima zi de Paște la o biserică din Cluj / Alte două incendii au avut loc în Noaptea de Înviere / Peste 5.000 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populației
Sâmbătă spre duminică, în Noaptea de Înviere, peste 5.000 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populației. Aseară au fost înregistrate două incendii la locuințe, provocate cel mai probabil de lumânarea uitată aprinsă. Totodată, duminică dimineață, încă un incendiu a mai avut loc la o biserică dintr-o localitate din Cluj.
Incendiile au avut loc în județele Suceava, Galați și Cluj.
Două incendii în Noapte de Înviere
În județul Suceava, localitatea Frasin, sâmbătă a avut loc un incendiu la o casă și la anexele acesteia, suprafața afectată fiind de 130mp. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.
În județul Galați, localitatea Salcia, incendiul a izbucnit într-o cameră, suprafața afectată fiind de 10mp. Un echipaj de prim ajutor a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit arsuri minore la nivelul feței. Persoana a refuzat transportul la spital.
Incendiu la o biserică din Cluj, în prima zi de Paște
Totodată, în această dimineață, pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la o biserică din localitatea Cubleșu Someșan, județul Cluj. Incendiul s-a manifestat în altar, fiind afectată o suprafață de aproximativ 20 mp. În urma evenimentului, nu au existat victime.
Incendiul a fost semnalat în jurul orei 7.20. Din fericire, nu a fost vorba despre o ardere de amploare, fiind afectați de ardere circa 7 mp din iconostasul altarului. Mai multe materiale textile și în mică măsură câteva grinzi din acoperișul bisericii au fost cuprinse de foc. Din cercetările preliminare, se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice din biserică.
Numărul intervențiilor, în scădere față de anul trecut
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 1.202 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 148 de incendii, majoritatea fiind incendii de vegetație uscată.
De asemenea, în 838 de cazuri a fost nevoie de intervenția SMURD (837 pentru acordarea primului ajutor medical și 1 misiune de descarcerare), precum şi alte 216 situații pentru protecția comunităților.
Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu aproximativ 8% față de perioada similară a anului trecut. Anul acesta au fost 1.202 de intervenții, față de 1.302 câte au fost în anul 2019.
sursa foto: IGSU
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/doua-incendii-in-noaptea-de-inviere-peste-5-000-de-pompieri-au-asigurat-misiunile-de-protectie-a-populatiei/ […]