Gabriela Firea vrea să fie decontate 3.000 de teste PCR pentru jurnaliști, curieri și farmaciști
Un număr de 3.000 de jurnaliști, curieri, farmaciști și angajați din domeniul alimentaţiei publice ar urma să beneficieze de un sprijin financiar în valoare de 200 lei, în vederea testării pentru noul coronavirus, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 18 iunie a Consiliului General al Capitalei, transmite AGERPRES.
Programul „Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă” se adresează celor care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Bugetul total al proiectului este de 633.000 lei, din care 600.000 de lei reprezintă sprijinul financiar acordat, 30.000 de lei – realizarea unei aplicaţii online de înscriere în cadrul proiectului şi 3.000 de lei – hosting aplicaţie online.
„Pentru implementarea şi diseminarea rezultatelor proiectului se vor încheia protocoale de colaborarea cu asociaţiile patronale de profil din domeniile mai sus amintite, în vederea depistării infectării cu virusul SARS CoV-2. Sprijinul financiar acordat pentru testarea în vederea depistării infectării cu virusul SARS Cov-2 este în cuantum de 200 de lei/beneficiar şi va fi decontat către unităţile sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului. Obiectivul principal îl reprezintă limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în rândul angajaţilor farmaciilor, angajaţilor din domeniul alimentaţiei publice, reprezentanţilor mass-media, angajaţilor firmelor de curierat, precum şi efectelor extrem de grave ale acestuia, prin testarea RT-PCR pentru SARS-CoV-2, acordând sprijin financiar în cuantum total de 200 de lei/beneficiar pentru decontarea serviciilor medicale”, se arată în document.
Beneficiarii trebuie să fie cetăţeni ai municipiului Bucureşti, cu domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Capitală, să aibă un document justificativ (adeverinţă, etc.) eliberat de angajator. Proiectul se va derula pe parcursul anului 2020 şi se va adresa unui număr de 3.000 de beneficiari.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii