Fotografia de la arestarea lui Florin Cîțu, publicată de Mediafax – FOTO
Autoritățile americane au trimis jurnaliștilor români documentul din dosarul penal deschis în Statele Unite ale Americii pe numele premierului Florin Cîțu, ce conține și poza acestuia („mug shot”), după ce a fost prins în anul 2000 conducând sub influența alcoolului, relatează Mediafax și AlephNews.
În poza trimisă jurnaliștilor români, Florin Cîțu, care avea 28 de ani la acea vreme, apare îmbrăcat într-un tricou alb și purtând ochelari de vedere, având numărul de caz 23665.
„Nume: Florin Vasile Cîțu. Sex: Bărbat. Rasă: Alb. Înălțime: 1,73 m. Greutate: 70,3kg”, potrivit documentului trimis de autoritățile americane.
Premierul și-a petrecut cele două zile de detenție în Penitenciarul din Story County.
Publicarea fotografiei în care apare premierul a fost făcută în baza Freedom of Information Act (FOIA) și nu poate fi interpretată ca o încălcare a vieții private a unei persoane sau a confidențialității în dosar, întrucât face obiectul accesului public legal la informațiile guvernamentale, avertizarea publicului în legătură cu persoanele care au săvârșit infracțiuni și realizarea actului de justiție în serviciul public.
Context
În plângerea și declarația pe propria răspundere, întocmită chiar pe 3 decembrie 2000, autoritățile americane notează că Florin Cîțu a fost prins pe Lincoln Way de pe Podul Squaw Creek, orașul Ames, din Comitatul Story, conducând o mașină sub influența băuturilor alcoolice în timp ce avea o alcoolemie peste 0,161 (BAC), în condițiile în care limita legală era de 0,08.
Pe 26 februarie 2001, judecătorul pronunţă decizia de condamnare a lui Florin Cîţu: 2 zile de închisoare în Penitenciarul Story County, îi scade perioada reţinerii iniţiale, îi dă peste 1.300 dolari amendă şi îi cere să contacteze şeriful pentru executarea pedepsei şi să plătească masa şi camera din penitenciar dacă este nevoie. Lui Cîțu i se acordă termen până a doua zi să plătească amenda.
Ulterior, duminică, 15 august, Agenția Mediafax a publicat informații potrivit cărora Florin Cîțu, actualul premier al României, ar fi fost chemat în judecată pe 21 iulie 2008, în Iowa, pentru o datorie de 6.698 dolari pe care nu ar fi achitat-o către Maryland National Bank.
CITEȘTE ȘI: Florin Cîțu, despre a doua chemare în judecată din SUA: Acel dosar a fost respins
Potrivit răspunsurilor obținute tot de Mediafax, al doilea dosar a fost respins pentru că „domnul Cîțu nu a putut fi localizat pentru a primi notificarea procesului”.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] profită de scandalul celor două dosare deschise în urmă cu mai mulți ani de autoritățile din SUA, pe nume…, și arată că președintele Klaus Iohannis și PNL nu ar mai avea „dreptul să vorbească […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/fotografia-de-la-arestarea-lui-florin-citu-publicata-de-mediafax-foto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/fotografia-de-la-arestarea-lui-florin-citu-publicata-de-mediafax-foto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/fotografia-de-la-arestarea-lui-florin-citu-publicata-de-mediafax-foto/ […]