Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dosarul „Fabrica de dulciuri cu substanțe psihoactive”: control judiciar pentru patronul firmei care vindea acadele cu cannabis/Cum s-a apărat

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 21 septembrie 2023 Etichete: , , , , , ,

Tribunalul Iași a dispus în cazul a opt dintre inculpaţi în dosarul „Fabrica de psihoactive”, inclusiv a poliţistului Vlad Acatrinei, luarea măsurii arestului la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Patronul firmei care comercializa dulciuri cu substanțe psihoactive, canadianului Philipp Fuhrmann, a fost plasat sub control judiciar, conform portalului instanțelor. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism(DIICOT)  au reținut, miercuri, 20 septembrie, 28 de persoane în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

Polițist, acuzat că ambala dulciuri cu substanțe psihoactive/Ce apărare a formulat avocatul patronului firmei care le comercializa

Printre persoanele acuzate că au introdus  substanțe psihoactive, cu efecte grave pentru sănătatea oamenilor, în scopul de a le comercializa tinerilor, se află un agent de poliție de la IPJ Iași și un psiholog.
În urma celor 121 de percheziții domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate 81.102 vape-uri, 3237 bucăți acadele, 1316 cutii și pungi conținând jeleuri, 169 cutii și borcane cu prăjituri, 3692 de recipiente de diverse mărimi, cantitatea de aproximativ 40 de tone cânepă industrială, 400 de cutii și borcane cu substanță vegetală, 169 semințe de canabis, două plante de cannabis, cantitatea de 74, 2 litri substanță , 149 kilograme vape-uri stricate, sumele de 299.333 lei, 29.225 euro, 9.200 USD, 5 kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, 23 de laptopuri și 65 de telefoane mobile.

Astfel, au fost produse și comercializate dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC, menționează anchetatorii. 

Potrivit DIICOT, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.

Nu există legislație clară care să interzică HHC

Potrivit ziaruldeiasi.ro, avocatul firmei acuzate de comercializarea de produse cu substanțe psihotrope, Christy Mârșanu, „produsele sunt legale”, întrucât nu există legislație pentru interzicerea „noilor substanțe” psihoactive, după cum Main News a detaliat. HHC(n.r. hexahydrocannabinol), substanța găsită în dispozitivele vape sau dulciuri comercializate de firma din Iași depistată de procurorii DIICOT , nu se află pe lista substanțelor interzise în România, ci este „sub monitorizare intensivă”, fiind susceptibilă „de a avea efecte psihoactive”, avertizează Agenția Națională Antidrog(ANA).

„Ne aflăm în faţa unei erori. Firma comercializează doar produse legale. Vorbim doar de anumite semnalări ale Uniunii Europene care a găsit că unele substanţe ar fi posibil psihoactive şi a cerut monitorizarea lor”, a comentat avocatul Christy Mârşanu, reprezentantul legal al lui Fuhrmann, pentru sursa citată.

Potrivit informațiilor oferite de IPJ Iași, pentru Main News, agentului de poliție implicat în afacerea cu substanțe psihoactive i s-a desfăcut contractul de muncă. 

Citește și:  Cum au ajuns noile substanțe psihoactive să fie introduse în dulciuri/Medic: Eu nu recomand pacienților mei să dea curs reclamelor la ulei pe bază de cannabis. Poate avea efect psihotrop

Sursă foto: DIICOT 

Comentarii