Dan Cărbunaru, răspuns pentru PSD privind suspendarea importurilor de cereale ucrainene: România respectă cu strictețe normele europene în materie
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a venit cu precizări în scandalul importurilor de cereale ucrainene, joi, 20 aprilie, după ce Partidul Social-Democrat (PSD) a cerut Executivului suspendarea temporară a exporturilor de grâne din Ucraina. Cărbunaru a transmis că „România respectă cu strictețe normele europene în materie”.
„Asta a rezultat şi din discuţiile pe care domnul ministru Daea le-a avut cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Dombrovskis, ieri, vine cumva în completarea nevoii ca statele care deja au introdus o serie întreagă de restricţii, în privinţa tranzitului de cereale şi a fluxului de cereale din Ucraina pe teritoriul lor, nu este cazul României în acest moment, România a ales să respecte cu stricteţe normele europene în materie şi, am văzut inclusiv şi aseară, dar şi astăzi, în intervenţia domnului ministru Daea, raţionamentele pentru care o ţară ai căror fermieri beneficiază de trei miliarde de euro în fiecare an plăţi directe sau investiţii din banii europeni, desigur, are un motiv în plus să respecte aceste reguli. Pe fondul acestui dialog care se poartă în continuare între Comisia Europeană şi statele care au introdus aceste restricţii care nu respectă cadrul normativ european, aşteptăm cât de curând şi deblocarea măsurilor pe care Comisia Europeană le-a pregătit în acest moment şi le-a şi anunţat public”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de News.ro.
Cărbunaru a făcut referie la scrisoarea transmisă șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de premierul Nicolae Ciucă și de omologii din Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria în care a fost semnalată problema cu care se confruntă fermierii din aceste țări.
Cu o zi în urmă, Bruxelles-ul a promis sprijinirea agricultorilor din statele care au avut de suferit în urma comercializării neconcurențiale a produselor ucrainene cu suma de 100 de milioane de euro.
„Între timp, rămâne mesajul, transmis de preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, care a răspuns printr-o scrisoare iniţiativei lansate de şefii de stat şi de guverne, printre care şi prim-ministrul României, în privinţa protejării fermierilor din statele aflate la graniţa ucraineană şi urmează, aşa cum a fost şi anunţat, ca respectivele state, care prin deciziile lor au afectat cumva acest flux, să aibă ocazia de a reveni asupra acestor decizii, astfel încât şi pachetul de ajutor anunţat de Comisia Europeană, cel de 100 de milioane de euro, va veni în plus faţă de cele 56 de milioane de euro deja anunţate în primul pachet de sprijin pentru fermieri”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de News.ro.
Foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii