Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Copilul de şase ani rănit grav în Primăria Capitalei va fi supus unei intervenţii chirurgicale

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 24 august 2022

Copilul în vârstă de şase ani care a fost rănit grav în interiorul Primăriei Capitalei va fi supus unei intervenţii chirurgicale, a anunțat miercuri, 24 august, Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde acesta este internat în secția de Terapie Intensivă (ATI).

„În cursul zilei de astăzi copilul va fi supus unei intervenţii chirurgicale stabilită în urma investigaţiilor. Menţionăm încă o dată că familia nu este de acord cu furnizarea unor informaţii medicale mai amănunţite”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Spitalul Grigore Alexandrescu și citat de News.ro.

Un copil de şase ani a ajuns la spital luni, 22 august, după ce a fost accidentat la intrarea în sediul Primăriei Capitalei (PMB). Minorul s-a urcat pe o coloană, iar această a căzut apoi peste el, rănindu-l grav. Micuțul a fost transportat la spital conștient.

Primăria Capitalei a transmis ulterior că s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme.

„Luni, 22 august 2022, în jurul orei 13.40, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București, a avut loc un accident implicând un copil de 7 ani, însoțit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme.

Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient.

Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital”, a tranmis primăria.

În acest caz a fost declanșată o anchetă administrativă.

Foto: Inquam Photos/Virgil Simionescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW