Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

DOCUMENT Curtea de Apel București explică redeschiderea dosarului „10 august”: DIICOT nu a audiat nicio persoană vătămată și niciun suspect

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 4 iunie 2021

Procurorii DIICOT nu au audiat nicio persoană vătămată, niciun suspect și, cu câteva excepții, niciun martor în ancheta privind represiunea violentă a manifestației de protest din 10 august 2018. În plus, anchetatorii nu au efectuat nicio expertiză criminalistică care să lămurească dacă muniția utilizată de Jandarmerie era aptă pentru a fi utilizată. Toate aceste nereguli sunt consemnate de judecătorul Ghiță Ciprian Alexandru de la Curtea de Apel București în încheierea deciziei de redeschidere a dosarului „10 august”.

Încheierea admiterii plângerii împotriva clasării dosarului „10 august” poate fi consultată aici

DIICOT a ignorat probe și martori

Conform judecătorului, singurele persoane audiate au fost martorii Carmen Dan, ministru al afacerilor interne la vremea respectivă, Speranța Cliseru, prefect al Capitalei, Aurelian Bădulescu, viceprimar al Capitalei și Alin Mastan, șef al Jandarmeriei București pe 10 august 2018. Procurorii nu au efectuat percheziția terminalelor mobile și nici măcar nu au obținut datele de trafic și de localizare mobilă ale principalelor persoane implicate

Din examinarea dosarului de urmărire penală, rezultă că procurorul D.I.I.C.O.T. nu a audiat nicio persoană vătămată, niciun suspect și niciun martor (cu excepția martorilor Dan Carmen Daniela, Cliseru Speranța, Bădulescu Aurelian, Mastan Alin Ionel). Cu toate că suspecţii nu au dat declaraţii, iar percheziţia terminalelor mobile nu a putut fi efectuată, nu au fost solicitate de către procurorul D.I.I.C.O.T. mijloace de probă de natură tehnică si nu s-au obținut datele de trafic şi de localizare, prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, pentru a se clarifica existenţa comunicărilor între suspecţi”, se arată în motivarea Curții de Apel București, care a decis reluarea anchetei 10 august.

Nu a fost efectuată expertiza criminalistică

Conform sursei citate, DIICOT nu a solicitat efectuarea unei  expertize criminalistice pentru a stabili dacă muniția utilizată de Jandarmerie era conformă și nici nu au lămurit legalitatea utilizării gazului Oleoresin Capsicum.

„Nu a fost efectuată în faza de urmărire penala o expertiza criminalistica care sa lămurească pe deplin măsura în care elementele de muniție folosite de Jandarmeria Romana în ziua de 10.08.2018 și în noaptea de 10/11.08.2018 puteau fi apte a exploda și a genera astfel particule/schije supraîncălzite/fragmente/flacăra dar și măsura în care puteau provoca leziuni atât de grave participanților la protest. Nu a fost lămurită nici chestiunea legalității folosirii de către Jandarmerie, pentru combaterea dezordinii publice, a gazului Oleoresin Capsicum (OC), în condiţiile în care Ordinul MAE 156/2018 nu vizează decât tipuri de muniţie ce conţine substanţa CS în ceea ce priveşte componenta „Agenţilor pentru combaterea dezordinii publice. În aceste condiții, probele administrate în faza de urmărire penală in dosarul nr. 2122/D/P/2019 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu sunt suficiente pentru a considera deplin lămurite faptele legate de organizarea, conducerea și modul de intervenție al forțelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanților care au participat la protestul din data de 10 august 2018 desfășurat în Piața Victoriei din București”, arată magistratul în motivare.

Ancheta îndreptată împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în timpul represiunii violente din „10 august” a fost redeschisă, după ce judecătorul Ghiță Ciprian admis, pe 16 aprilie, contestația lui Ioan Crăciuneanu, una dintre persoanele agresate.

Procurorul de caz va fi obligat să reia cercetările pentru Laurențiu Cazan, comandatul acțiunii din piață, Ionuț Cătălin Sindile și Sebastian Cucoș, aflați la cârma Jandarmeriei Române în urmă cu doi ani și Dan Mihai Chirică, pe atunci secretar de stat în Ministerul de Interne. Aceștia sunt urmăriți penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Context

DIICOT a clasat anul trecut dosar deschis împotriva foștilor șefi ai jandarmeriei din 10 august, însă pe fondul valului uriaș de indignare, Giorgiana Hosu, fosta șefă a acestei instituții, a revenit asupra deciziei și a solicitat redeschiderea.

Motivele pentru care Giorgiana Hosu a solicitat reluarea anchetei sunt aproape neverosimile: de când a preluat dosarul de la procurorii militari DIICOT a audiat doar patru martori, nu a reaudiat niciun suspect și nu a administrat toate probele.

Sursa foto: Inquam Photos / Alberto Grosescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW