Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în 12 judeţe

By news.ro , in Stirile zilei , at 9 iunie 2023

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben şi una cod portocaliu de instabilityate atmosferică, fiind aşteptate cantităţi importante de precipitaţii, descărcări electricve şi rafale de vânt.

Potrivit ANM, de la ora 10.00, pânăm sâmbătă la aceeaşi oră, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi nord-vestul Moldovei.

”Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, anunţă meteorologii.

De asemenea, este cod portocaliu, vineri, de la ora 14.00 până la ora 23.00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi zonele de munte ale judeţelor Alba, Bistriţa Năsăud, Mureş şi Suceava.

”Vor fi averse torenţiale. Local cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore). În zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice,  nordice, centrale şi la munte”, mai anunţă ANM.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii