Sunday, May 19, 2024
Jurnalism corect


Ursula von der Leyen: 70% din populația adultă a UE este complet vaccinată

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 31 august 2021

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat marți, 31 august, că 70% din populația adultă a Uniunii Europene a fost vaccinată anti COVID-19 cu schema completă.

Vreau să le mulțumesc persoanelor care au făcut posibilă această realizare, dar trebuie să mergem înainte! Avem nevoie de mai mulți europeni vaccinați și trebuie să ajutăm și restul lumii să se vaccineze. Continuăm să ne susținem partenerii”, a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.

Concret, cel puțin 225 de milioane de persoane au primit cele două doze din vaccinurile Pfizer/BioNTech, AstraZeneca sau Moderna și prima doză din serul Johnson&Johnson, potrivit Agerpres.

Procentul de 70% ascunde, în schimb, diferențele dintre zonele Uniunii Europene. Dacă în Vest există țări, precum Malta, Irlanda, Portugalia sau Franța, care au depășit acest prag, în țările din Est lucrurile arată diferit.

În Bulgaria s-au vaccinat puțin peste 20% dintre adulți, în timp ce Croația, Letonia, Slovenia și Slovacia au ajuns la un procent de aproximativ 50%.

În România, 5.1 milioane de persoane s-au vaccinat complet împotriva COVID-19, ceea ce reprezintă un procent de 26,4% din populație.

În încercarea de a-i motiva pe cetățeni să se imunizeze, Guvernul a aprobat luni, 30 august, Ordonanța de Urgență privind acordarea tichetelor de masă de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează, precum și organizarea loteriei pentru stimularea vaccinării.

Sursă foto: George Călin/Inquam Photos

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *