Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CCR: Întrebările de la referendum nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția/Nu a existat o campanie de informare a populației

By Andreea Traicu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 19 iulie 2019 Etichete: , ,

Curtea Constituțională susține că întrebările de la referendumul din 26 mai nu au fost suficient explicate și că au fost mult prea tehnice. În plus, au fost încălcate recomandările Comisiei de la Veneția pentru ca nu a existat o campanie prealabilă de informare a populației. 

„Curtea reține că, la referendumul din 26 mai 2019, nu a existat o informare completă cu privire la toate detaliile de ordin juridic și tehnic pe care le presupun cele două întrebări, nefiind respectate recomandările reținute de Comisia de la Veneția în documentele citate. De asemenea, au existat mai multe ipoteze în cuprinsul întrebărilor, care ar fi impus o tratare distinctă, conform acelorași recomandări.

Dat fiind însă faptul că referendumul are caracter consultativ, iar voința exprimată, chiar în condițiile deficiențelor evidente de redactare a întrebărilor formulate, oferă o orientare autorităților în privința voinței majoritare exprimate de votanți, nu subzistă un temei constituțional pentru invalidarea referendumului. Întrucât a fost exprimată o voință cu efect politic, iar nu juridic, în sensul analizat, aspectele de ordin juridic, tehnic și de detaliu urmează a fi apreciate în mod corespunzător de către autorități și puse în operă cu respectarea cadrului constituțional și legal de referință”, se precizează in motivarea Curții Constituționale cu privire la contestațiile privind organizarea referendumului din 26 mai.

CCR recomandă Parlamentului să pună la punct legi clare

„Curtea subliniază, în acest context, necesitatea stabilirii unui cadru legal riguros pentru ca asemenea deficiențe să nu mai existe pe viitor, în sensul reglementării obligației autorităților publice la informarea detaliată și completă a electoratului, în conformitate cu Codul bunelor practici în materie de referedum și celelalte recomandări ale Comisiei de la Veneția în materie”, se precizează în motivarea CCR.

Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW