BREAKING CCR: Renate Weber își va relua calitatea de Avocat al Poporului, după ce decizia va fi publicată în Monitorul Oficial
Renate Weber își va relua calitatea de Avocat al Poporului, după ce Curtea Constituțională a decis că actul de revocare emis de Parlament este neconstituțional și încetează să mai producă efecte juridice, potrivit unui comunicat de presă transmis de CCR.
Concret, Renate Weber va reveni în funcția de Avocat al Poporului în momentul în care decizia CCR de marți va fi publicată în Monitorul Oficial.
„Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019”, potrivit unui comunicat de presă transmis de CCR.
Judecătorii Curții Constituționale au decis, marți, în unanimitate, că revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului este neconstituțională.
„Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție”, arată CCR.
Astfel, CCR arată că revocarea din funcție a Renatei Weber a fost întemeiată pe dispoziții legale care nu asigură garanțiile de independență ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorități publice.
„Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului”, a precizat sursa citată.
Renate Weber a fost desemnată Avocat al Poporului pe 26 iunie 2019, cu votul majorității de la acea vreme PSD-ALDE, mandatul său fiind de 5 ani. Fost europarlamentar ALDE, Weber a intrat deseori în conflict cu liderii PNL, după ce a atacat la Curtea Constituțională mai multe acte normative pentru combaterea pandemiei COVID-19.
Pe 16 iunie Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului în urma unui vot exprimat în plenul reunit al Parlamentului.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/breaking-ccr-renate-weber-isi-va-relua-calitatea-de-avocat-al-poporului-dupa-ce-decizia-va-fi-publicata-in-monitorul-oficial/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/breaking-ccr-renate-weber-isi-va-relua-calitatea-de-avocat-al-poporului-dupa-ce-decizia-va-fi-publicata-in-monitorul-oficial/ […]